Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că „speră foarte mult” să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina. Putin a declarat că singura soluţie pentru puterea de la Kiev este „dialogul” şi nu folosirea forţei, care duce ţara spre „haos”. Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.
Preşedintele Traian Băsescu solicită Federaţiei Ruse, joi, într-o declaraţie referitoare la afirmaţiile făcute de preşedintele Vladimir Putin pe 17 aprilie, să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale şi să contribuie la stabilizarea situaţiei din regiune.
Skip to content












































