PRAKTIKER va intra în insolvenţă

de admin

Praktiker a anunţat că va intra în insolvenţă, din cauza gradului ridicat de îndatorare şi lipsei lichidităţilor, după ce vânzarea unei subsidiare din Luxemburg a eşuat, titlurile grupului german prăbuşindu-se joi la bursa din Frankfurt cu peste 70%.Praktiker

Negocierile cu creditorii privind restructurarea liniilor de finanţare au eşuat miercuri seară, deoarece o parte dintre creditori nu au aprobat refinanţarea, se arată într-un anunţ publicat de Praktiker.

Grupul va solicita protecţie faţă de creditori pentru Praktiker AG şi unele divizii din Germania, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Praktiker, Harald Guenter, citat de Bloomberg.

Vânzarea subsidiarei luxenburgheze Bâtiself SA a eşuat după ce board-ul companiei interesate să cumpere divizia nu a avizat tranzacţia, se arată în comunicat.

Câştigul care ar fi rezultat din vânzarea subsidiarei a fost inclus în planul de finanţare încă din 2012, precizează Praktiker.

Acţiunile Praktiker s-au prăbuşit joi cu 72%, la 10 cenţi, cel mai scăzut preţ din noiembrie 2005, când compania s-a listat la Frankfurt.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.