Parlamentul European condamnă presiunile Tiraspolului asupra şcolilor româneşti

de clujazi

Parlamentul European condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autorităţile separatiste de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană şi atrage atenţia că libertatea de educaţie este un drept fundamental.

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie non-legislativă, care condamnă politizarea domeniului de politici în materie de educaţie în regiunea transnistreană, invitând autorităţile să asigure că copiii şi părinţii sunt protejaţi de consecinţele nefavorabile ale situaţiei politice actuale şi să găsească soluţii în interesul superior al copiilor şi părinţilor direct implicaţi, scrie Mediafax.

Libertatea educaţiei este un drept fundamental, arată rezoluţia PE, care condamnă presiunea administrativă crescândă pe care o exercită autoproclamatele autorităţi din Transnistria, în special sub forma chiriilor ridicate, a anulării contractelor de închiriere gratuite, ceea fapt ce afectează liceele din Corjova şi Roghi, restricţiilor asupra utilizării conturilor bancare şi hărţuirii cadrelor didactice, referire la recenta reţinere a directorului Liceului Lucian Blaga, Ion Iovcev, care încerca să achite salariile profesorilor şcolii şi care ar fi avut asupra lui “monedă străină”.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.