Parlamentul European a votat în favoarea liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova

de clujazi

Parlamentul European a votat joi în favoarea liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova deținători de pașapoarte biometrice, plenul PE adoptând cu 460 de voturi pentru, 40 împotrivă și 10 abțineri raportul privind ‘Regimul vizelor pentru resortisanții țărilor terțe’, al eurodeputatei Tanja Fajon, din grupul S&D.

Republica Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care va beneficia de liberalizarea regimului vizelor. După aprobarea PE, Consiliul ar urma să aprobe oficial regulamentul amendat, cel mai târziu în luna aprilie, după verificarea legală a textelor în toate limbile. Apoi decizia de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea regulamentului în Jurnalul Oficial al UE.

În condițiile în care regulamentul din 2001 privind vizele enumeră statele non-membre UE care au nevoie de viză pentru a călători în spațiul Schengen, așa-numita ‘listă negativă’, precum și statele ai căror cetățeni nu au nevoie de viză, ‘lista pozitivă’, revizuirea votată de plenul PE presupune practic mutarea Republicii Moldova de pe lista negativă pe cea pozitivă.

Raportoarea Tanja Fajon, din grupul S&D, a declarat că ziua de azi este una istorică pentru cetățenii moldoveni, care vor putea să meargă fără vize în UE din această vară. ‘Republica Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru a fi exceptată de la regimul vizelor, încheind o muncă importantă. Această procedură lungă și dificilă a ajuns la capăt și rezultatul va fi important pentru tineri și pentru toți ceilalți cetățeni’, a precizat ea în cadrul dezbaterii premergătoare votului, care a avut loc joi dimineață.

Ea a mai menționat că este mândră că a fost raportor la regimul vizelor pentru R. Moldova, subliniind că liberalizarea regimului vizelor este cu atât mai importantă, cu cât această țară speră să semneze Acordul de asociere cu UE în luna august.

Comisarul european pentru impozitare și uniune vamală, audit și antifraudă, Algirdas Semeta, care a reprezentat Comisia Europeană la dezbatere a declarat că ‘oferirea posibilității de a călători fără vize în UE cetățenilor moldoveni deținători de pașapoarte biometrice este o îndeplinire a angajamentelor UE luate în cadrul dialogului privind vizele cu R. Moldova, în condițiile în care țara și-a îndeplinit angajamentele și respectă toate condiționalitățile stabilite în Planul de acțiune pentru liberalizarea vizelor’.

Raportorul din partea PPE pe acest dosar, Marian Jean Marinescu, a afirmat în plenul PE că cetățenii din R. Moldova merită să călătorească fără vize în UE.

‘Rapoartele de evaluare elaborate de Comisie au arătat că Republica Moldova și-a îndeplinit angajamentele, în unele cazuri chiar le-a depășit. Autoritățile din Moldova, cetățenii, au depus eforturi mari. Coaliția proeuropeană de la Chișinău cred că merită toată aprecierea pentru că a rezistat în fața unor presiuni foarte mari, atât din interior, cât și din exterior. Votul de astăzi va arăta că Uniunea își respectă angajamentele, pe măsura eforturilor depuse de parteneri. Moldova devine primul stat din vecinătatea estică care beneficiază de această facilitate de liberalizare a vizelor’, a declarat eurodeputatul PDL.

El a subliniat că este important ca instituțiile europene să se asigure că R. Moldova rămâne în continuare angajată pe drumul european. ‘UE trebuie să se implice în clarificarea situației din Transnistria. Formatul actual 5+2 nu a adus rezultatele scontate. Cred că trebuie regândită această formulă și cred că Uniunea trebuie să primească un rol extrem de important. Cred că presiunile din exterior trebuie să înceteze, cred că Federația Rusă trebuie să-și retragă ultimele trupe din Transnistria, lăsând în felul acesta cetățenii din Moldova să decidă singuri drumul pe care doresc să-l ia’, a mai declarat Marian Jean Marinescu.

Europarlamentarul PSD Ioan Enciu a subliniat în intervenția sa că votul de joi privind eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova are o semnificație majoră în contextul evoluțiilor din vecinătatea estică a UE.

‘Propunerea Comisiei Europene de a transfera Republica Moldova de pe lista negativă pe cea pozitivă în domeniul vizelor recunoaște progresele realizate de autoritățile de la Chișinău în ultimii trei ani și jumătate. R. Moldova este prima țară a Parteneriatului Estic care îndeplinește toate condițiile privind liberalizarea vizelor. După parafarea Acordului de Asociere, cetățenii moldoveni se vor bucura în curând de avantajele unui drept fundamental al proiectului european: libera circulație’, a declarat Ioan Enciu.

În cadrul dezbaterii consacrate politicii UE în materie de vize, europarlamentarul român a pledat pentru solidaritatea activă a țărilor UE în vederea integrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. ‘În noul context geopolitic pe cale de definire, devine imperios necesară o politică în materie de vize comună, coerentă și corectă. Iar aceasta înseamnă, înainte de toate, integrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, pentru a pune capăt unei divizări injuste și frustrante în interiorul Uniunii”, a mai spus Ioan Enciu.

La rândul ei, eurodeputata Renate Weber a afirmat că liberalizarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova este un pas normal, care ar recunoaște eforturile de reformă ale instituțiilor și ale cetățenilor moldoveni, în vederea integrării europene.

‘Politica de vize a UE reprezintă un rezultat imediat și concret al parteneriatelor pe care le construim și al angajamentelor reciproce pe care le semnăm cu țări terțe. Este important să ne ținem promisiunile privind țările cu care avem un astfel de angajament, iar Republica Moldova este una dintre aceste țări’, a spus eurodeputata PNL Renate Weber în cadrul dezbaterii de joi dimineață.

Renate Weber a reamintit faptul că, ‘în ultimele luni, Moldova a fost expusă la presiuni multiple și la o serie de sancțiuni, provenind în special din Rusia’.

‘Aceste acțiuni au fost menite să sporească tensiunile din societatea moldovenească și au avut un impact negativ asupra economiei, cu scopul de a descuraja angajamentul țării față de integrarea europeană. Cu toate acestea, guvernul și poporul Moldovei nu și-au redus eforturile de promovare a valorilor europene. Hotărârea lor de a pune în aplicare reforme dure și dificile a rămas fermă și au făcut o alegere clară spre integrarea europeană’, a declarat eurodeputata PNL.

‘Liberalizarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova nu este altceva decât un pas normal, dovedind astfel — cu această realizare extrem de tangibilă — angajamentul Uniunii de a întări legăturile cu țara lor! Haideți să dovedim că suntem mai mult decât o Europă de cuvinte și promisiuni, suntem o Europă de acțiune!’, a încheiat Renate Weber.

Monica Macovei, președinta Delegației la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, a afirmat la rândul ei în plen că ‘este un moment istoric’ pentru cetățenii Republicii Moldova și pentru Parlamentul European.

‘Liberalizarea vizelor este un succes al guvernării proeuropene de la Chișinău și al eforturilor cetățenilor Republicii Moldova. Dragii mei, vă așteptăm cu inima deschisă’, a mai spus eurodeputata PDL.

AgerPres

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.