Numărul turiştilor care au călătorit anul trecut în străinătate a crescut cu 5% la nivel mondial, la aproape 1,1 miliarde de persoane, în pofida dificultăţilor economice actuale, aceştia fiind atraşi în special de Europa şi Asia, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT).
În total, 1,087 miliarde de turişti s-au deplasat anul trecut dintr-o ţară în alta, cu 52 de milioane mai mulţi faţă de anul precedent, relatează AFP.
“În pofida dificultăţilor economice, datele referitoare la turismul internaţional depăşesc cu mult aşteptările noastre”, se arată într-un comunicat la OMT.
Pentru acest an, OMT prognozează o creştere de 4%-4,5% a numărului de turişti care se vor deplasa în străinătate, scrie Mediafax.
Europa, aflată în criză, a surprins în 2013 prin atragerea cu 5% mai mulţi turişti comparativ cu 2012. Majorarea reprezintă cea mai puternică creştere în valoare absolută la nivel mondial, respectiv de 29 de milioane de turişti, la un total de 563 de milioane de vizitatori.