Moaştele Sfântului Petru, expuse în premieră în public

de clujazi

Osemintele considerate ca fiind cele ale Sfântului Petru, primul apostol şi fondator al Bisericii creştine, vor fi scoase pentru prima dată din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele, pentru a fi expuse în public, a anunţat un prelat de la Vatican.

Acest eveniment excepţional va avea loc pentru a marca încheierea “Anului credinţei”, duminică, 24 noiembrie, în prezenţa papei Francisc.

Într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a cotidianului Osservatore Romano, preşedintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a anunţat că un ultim gest care va încununa acest an va consta în “expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiţia le recunoaşte ca fiind cele ale apostolului care şi-a dat viaţa, aici, pentru Dumnezeu”.

“Anul credinţei” a fost inaugurat în octombrie 2012 de papa Benedict al XVI-lea şi a constat în numeroase festivităţi în piaţa Sfântul Petru, precizează agenţia Mediafax.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.