Criza din Ucraina, la final? Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată

de clujazi

Preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei au semnat vineri un acord de ieşire din criza din Ucraina, care prevede, printre altele, alegeri prezidenţiale anticipate, formarea unui guvern de coaliţie şi o reformă constituţională. Acordul a fost obţinut în urma unor violenţe care s-au soldat cu 80 de morţi, începând de marţi, la Kiev. Tot vineri, parlamentul Ucrainei a aprobat o lege ce permite eliberarea Iuliei Timoşenko.

Parlamentul Ucrainei a aprobat, vineri, un proiect care abrogă articolul din Codul Penal în baza căruia a fost condamnată Iulia Timoşenko, informează AFP.

Iulia Timoşenko a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce, în calitatea de prim-ministru, a semnat acorduri în domeniul gazelor cu Rusia considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean, scrie Mediafax.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.