România este ţara din UE cu cea mai mare pondere a tinerilor care nu au nicio slujbă şi nici nu sunt cuprinşi în vreo formă de şcolarizare, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.
“România înregistrează cel mai mare procent NEET – cei fără slujbă şi cei care nu sunt cuprinşi în nicio formă de şcolarizare – din ţările Uniunii Europene. La nivelul UE, în această categorie, sunt 6,8 milioane de tineri din categoria 25-29 ani, aceasta însemnând aproximativ 1 din 5 tineri”, a spus Costoiu, la conferinţa internaţională “Menţinerea tinerilor pe piaţa forţei de muncă, în sistemul educaţional şi/sau în programe de formare profesională: Provocări comune – soluţii comune”, organizată la Palatul Parlamentului.
Potrivit ministrului, ponderea tinerilor din România care nu au nicio slujbă şi care nu sunt cuprinşi în nicio formă de pregătire este de 23%, adică peste media UE, scrie Mediafax.