Aproximativ 10.000 de proruşi au manifestat la Doneţk, în estul Ucrainei

de clujazi

Aproximativ 10.000 de manifestanţi proruşi s-au reunit duminică la Doneţk, fief rusofon din estul Ucrainei, într-o nouă manifestaţie de forţă şi constrângându-l pe liderul proeuropean Vitali Kliciko să îşi anuleze un miting.

Fostul campion la box, candidat la alegerile prezidenţiale din 25 mai, a explicat presei după sosirea în acest fief al preşedintelui demis Viktor Ianukovici, că vrea să convingă locuitorii de necesitatea de a “rămâne uniţi” în faţa provocărilor separatiste. El a denunţat “spălarea creierelor” de către presa rusă şi un aflux de ruşi acre alimentează manifestaţiile ostile noii puteri de la Kiev.

Susţinătorii ralierii la Moscova a Donbasului, bazin minier şi industrial a cărui capitală se află la Doneţk, au venit în număr mare la prânz în piaţa Lenin, unde s-au reunit cu o zi înainte 2.000 de persoane.

“Rusia!”, “Doneţk, oraş rusesc”, “Putin preşedinte”, a scandat mulţimea, care arbora drapele ruseşti şi ale partidului comunist şi a respectat un minut de reculegere în memoria poliţiştilor ucişi la Kiev în cadrul confruntărilor cu manifestanţii proeuropeni.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.