Un consilier PNL a murit când a fost propus ca viceprimar

de clujazi

Consilierul PNL Vasile Ungur a decedat luni în timpul unei ședințe de consiliu în Bănița, Hunedoara, în momentul în care era propus pentru funcția de viceprimar, conform MondoTV. Primarul comunei, Petru Marc, a declarat că Ungur, în vârstă de 64 de ani, s-ar fi supărat în urma propunerii venite din partea unui consilier PSD, iar în acel moment a suferit un infarct. “Am chemat salvarea, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic”, a adăugat Marc, conform news.ro.

Filiala PNL Hunedoara a publicat un mesaj pe Facebook, exprimându-și profunda tristețe: “Cu regret anunțăm trecerea în neființă a consilierului local PNL din comuna Bănița, UNGUR VASILE (64 de ani), vicepreședinte al Organizației PNL Bănița. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.