Preşedintele Traian Băsescu a făcut astăzi mai multe precizări legate de acordul de coabitare dintre Guvern şi Preşedinţie, declarând că nu îşi va menţine semnătura pe un pact care presupune minţirea partenerilor.
– Din păcate pentru România, actorii principali ai loviturii de stat, Ponta și Antonescu, au câștigat zdrobitor alegerile din noiembrie 2012. Ca om politic cu experiență am înțeles ce înseamnă acest lucru – un blocaj pe termen mediu sau lung în relațiile cu alte state. Vă asigur că nu a venit de la nicio Cancelarie propunerea acestui Pact, ci a fost o idee a consilierilor care își puneau problema cum facem ca România să rămână cu ușile deschise. Am găsit această soluție, pe care am propus-o imediat după invalidarea referendumului. Ca atare România a optat ca primii oameni în stat să fie Antonescu și Ponta și mi s-a părut rezonabil să întind o mână românilor nu lor.
– Ponta și Antonescu sunt ca doi bebeluși din punct de vedere al înțelegerii funcționării instituțiilor într-un stat.
– În Acord se prevede că Justiția nu trebuie atacată. Mi se pare că CSM-ul a judecat azi un astefl de caz din partea semnatarului acestui acord. Când premierul ordonă schimbarea unui procuror, mai suntem în fața independenței Justiției?
– Numirea Avocatului Poporului – sunt 96 de OUG, emise de guvernul Ponta, niciuna atacată de Avocatul Poporului, inclusiv cea privind legea insolvenței.
– Despre legea insolvenţei: domnul Ghiță trebuia să purceadă la achizționarea de televiziuni și radiouri, dacă se poate și TVR-ul, pe care să le pună în slujba dlui Ponta.
Despre politica externă
– Despre politica externă: Acordul obliga la consultarea preşedintelui la orice deplasare, atât la Consiliul Uniunii Europene, cât şi în deplasările individuale ale premierului. Guvernul nu a respectat niciodată această prevedere. Ponta a crezut că aşa cum are în spate prestigiul unei lovituri de stat, cu raniţa încărcată de plagiate, sigur că România e greu de refuzat când se cere premierul într-o vizită.
A ţinut să meargă în Azerbaidjan: rezultatul a fost extraordinar, am pierdut Nabucco. A ţinut să meargă în Kazahstan: a cedat 400 mil. de dolari din datoria Rompetrol faţă de România. A vizitat Arcul de Triumf şi am obţinut o extraordinară susţinere pe Schengen.
Nu mai amintesc de celebrele declaraţii cu Kosovo, cum le dădea el independentă, când România are o poziţie consecventa direct legată de Transnistria.
Nu mai vorbim de poziţia pe Siria, unde era cel care condamnă şi declară guvernul sirian ilegitim, criminal, iar azi SUA şi Rusia stau la masă cu acel guvern.
– Despre MCV: Este foarte clar că justiția și-a făcut în opinia mea treaba. Rău va fi la respectarea statului de drept de către Guvern și Parlament. Guvernul, prin multitudinea de OUG nejustificate, adesea prin minciună și dezinformare, iar Parlamentul prin respingerea solicitărilor de ridicare a imunității. Vosganian nu a păcălit pe nimeni, nici pe cei de la Bruxelles.
– Despre referendum: După mine DNA ne-a făcut un serviciu extraordinar: a avut răbdare să ancheteze un număr mare de secții de votare în care s-au petrecut fraude. Problema e: suntem capabili să generăm o lege care să prevină fraudarea alegerilor?