Soacra ministrului Daniel Constantin, fost consilier superior la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, şi un fost inspector principal din aceeaşi instituţie sunt vizaţi într-un dosar DNA de luare de mită şi fals intelectual, scrie Mediafax.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează că procurorii DNA Piteşti au început urmărirea penală faţă de Cătălin Ionel Stoica, la data comiterii faptelor inspector principal în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş.
Alături de acesta este cercetată, pentru luare de mită şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), soacra lui Daniel Constantin, Maria Pop, care la data faptelor era consilier superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Argeş.
Potrivit anchetatorilor, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecţii Pop şi Stoica, în cursul lunii august 2013, cu ocazia unui control fiscal efectuat la o persoană fizică autorizată, au primit 500 de lei pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau, ca urmare a aspectelor constatate.