Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie şi urmează să fie dus în arest.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus această măsură preventivă în urma audierii lui Constantinescu.
Preşedintele CJ Constanţa va fi prezentat, joi, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă.
După audieri şi emiterea ordonaţei de reţinere, Nicușor Constantinescu a fost scos din sediul central al DNA şi urcat în duba care îl va aduce în arest, scrie Mediafax.
Nicuşor Constantinescu a fost ridicat, miercuri, de procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa şi la sediile Consiliului Judeţean şi Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, într-un dosar privind fapte de corupţie.