Polițistă ACUZATĂ că vindea ȚIGĂRILE ce le confisca. Apoi punea RUMEGUȘ în pachete

Polițistă ACUZATĂ că vindea ȚIGĂRILE ce le confisca. Apoi punea RUMEGUȘ în pachete. O polițistă din Maramureș este suspectată că ar fi vândut țigări confiscate, în valoare de 11.000 de euro. Femeia, care este șefă de post în Bârsana, ar fi umplut aproximativ 5.500 de pachete cu rumeguș în loc de tutun.

Ancheta internă a fost deschisă de către Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, după ce fapta a fost descoperită recent, când polițiștii au încercat să transporte țigările în camera de corpuri delicte a inspectoratului.

Avocata polițistei susține că aceasta nu cunoaște acuzațiile care i se aduc.

Polițistă ACUZATĂ că vindea ȚIGĂRILE ce le confisca. Apoi punea RUMEGUȘ în pachete

  • Moment istoric pentru sistemul sanitar clujean și din întreaga Transilvanie
    Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu ministrul sănătății, domnul Alexandru Rogobete, au susținut o conferință de presă sâmbătă, 7 noiembrie a.c., pe amplasamentul Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj, prilej cu care ministrul sănătății a anunțat faptul că proiectul de construire a Spitalului Monobloc urmează a fi finanțat cu cca. 200 de milioane de euro. În cursul săptămânii viitoare, Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, vor face o analiză detaliată a proiectelor mature, cum e și cazul celui de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, care nu dispun în prezent de finanțare, în … Citește mai mult
  • Școala Gimnazială din Izvorul Crișului, complet modernizată cu sprijinul Consiliului Județean
    Primăria comunei Izvorul Crișului a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Kos Karoly” din localitatea de reședință a comunei. Investiția, în valoare totală de 550.000 lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj, din fondul de rezervă al forului administrativ județean. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În cursul acestei veri am aprobat două alocări succesive din fondul propriu de rezervă pentru executarea și completa finalizare a lucrărilor. Această școală a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, în profunzime, motiv pentru care putem spune că e acum de nerecunoscut, desigur, în sensul cel … Citește mai mult
  • Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj prezintă în premieră noile sisteme ABC și ILS CAT III –  două investiții majore în modernizarea infrastructurii aeroportuare
    Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a organizat astăzi o conferință de presă  dedicată prezentării a două proiecte importante de modernizare a infrastructurii aeroportuare: Sistemul Automat de Control la Frontieră (ABC – Automated Border Control) și Sistemul de Aterizare Instrumentală de categoria III (ILS CAT III). Conferința s-a desfășurat sub forma unui tur ghidat, în cadrul căruia a fost prezentată infrastructura aeroportuară modernizată, atât în Terminalul de Plecări, cât și în Terminalul de Sosiri. La eveniment a participat domnul Radu Rațiu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Sergio Colella – Președinte SITA … Citește mai mult
  • Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea în premieră a zborurilor directe către BELGRAD operate de compania aeriană AIR SERBIA                   începând din luna mai 2027
    Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, anunță lansarea unei noi rute aeriene, care va conecta, în premieră Cluj-Napoca de capitala Serbiei, Belgrad, începând cu data de 31 mai 2027. Zborurile directe spre Belgrad vor fi operate de Air Serbia, compania aeriană națională a Serbiei, cu o frecvență de 4 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, joi, vineri și sâmbătă. Introducerea zborurilor directe spre Belgrad reprezintă un nou pas în diversificarea rețelei de destinații disponibile de pe Aeroportul Internațional Cluj, oferind pasagerilor oportunități suplimentare de călătorie atât către Serbia, cât și … Citește mai mult
  • Accident zona VIVO. O mașină s-a răsturnat! FOTO
    Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din comuna Florești. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care s-a răsturnat. Forțele noastre desfășoară operațiuni de descarcerare pentru a extrage o femeie, care este conștientă și cooperantă. La fața locului au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *