Peste 2.000 de persoane, în majoritate tineri, au protestat şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Participanţii la protest au ocupat bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, pe o porţiune de aproximativ 150 de metri începând de la Universitate.
În jurul orei 22,00, protestatarii s-au deplasat de la fântâna de la Universitate, pe strada Biseria Enei, însă s-au întors din drum după doar câteva zeci de metri, din cauza unor maşini de jandarmi care le-au blocat accesul spre Calea Victoriei.
După 45 de minute, o parte a protestatarilor au ocolit cordoanele de jandarmi şi au reuşit să ajungă în bulevardul Nicolae Bălcescu, pe care l-au blocat pe sensul Romană-Universitate. După ce s-au instalat pe carosabil, unii dintre ei, care au vrut să forţeze barajele formate din nou de jandarmi, au reclamat că aceştia ar fi folosit gaze lacrimogene.