Doi adolescenți s-au filmat în timp ce băteau crunt un om al străzii din Neamţ. Prada a fost de 3 lei şi un telefon. Cazul a fost rezolvat după ce filmul a fost postat în mediul virtual. Infracțiunea de violență extremă i-a avut ca făptași pe doi adolescenți, ambii în vârstă de 17 ani, care domiciliază în Roman.
Imaginile au fost văzute și de oamenii legii, iar ancheta declanșată s-a soldat cu identificarea celor doi adolescenți. Ambii au fost reținuți, pentru o perioadă de 24 de ore.
„La data de 18 ianuarie 2023, cadrele de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei municipiului Roman s-au sesizat din oficiu cu privire la un material postat în mediul online, în care o persoană este agresată de mai mulţi tineri şi deposedată de un telefon mobil şi o sumă de bani“, a transmis Poliţia Neamţ.
- FOTO. Trafic BLOCAT la Gârbău! Doi bărbați au ajuns la spital

Pompierii Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca, alături de echipajul Gărzii Aghireșu, intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Gârbău.Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se află două victime încarcerate. Potrivit ultimelor date transmise, cele două persoane sunt conștiente, iar forțele noastre lucrează pentru … Citește mai mult - FOTO.VIDEO Lider spiritual din Cluj arestat pentru ca VIOLA fete minore

Bărbat reținut și ulterior arestat preventiv pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii față de un bărbat de 66 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală. În fapt, … Citește mai mult - ȘOCANT! Un câine i-a mâncat degetele unui copil din Cămărașu

În data de 25 mai a.c., în jurul orei 13:15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că fiul său, minor în vârstă de 10 ani, ar fi fost atacat de un exemplar canin în zona localității Năoiu, comuna Cămărașu. … Citește mai mult - Incendiu la Bogata de Sus. O gospodărie a fost mistuită de flăcări FOTO

*Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bogata de Sus* Pompierii Detașamentului Dej au finalizat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bogata de Sus, comuna Vad. La fața locului s-au deplasat două echipaje, iar flăcările au afectat o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 40 de … Citește mai mult - „O școală fără violență” – proiect împotriva bullyingului finalizat cu succes la Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” – FOTO.VIDEO

Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” a marcat astăzi finalul proiectului „O școală fără violență”, o inițiativă dedicată prevenirii și combaterii bullyingului în mediul școlar. Pe parcursul ultimelor șase luni, comunitatea liceului s-a mobilizat pentru a crea un spațiu mai sigur pentru elevi, continuând astfel programul național „Împreună prindem curaj”, desfășurat în rândul elevilor de la acest … Citește mai mult - FOTO.VIDEO Accident grav la Poieni. Intervine elicopterul SMURD. Trafic BLOCAT

*Interventie la un grav accident rutier petrecut in localitatea Poieni*Pompierii din cadrul Detasamentului Huedin au intervenit in aceasta seara la un grav accident rutier, produs pe drumul european E60, pe raza localitatii Poieni. La fata locului au ajuns o autospeciala cu modul de descarcerare si un echipaj SMURD, unde au gasit un autocamion si 2 … Citește mai mult - A fost GĂSIT! Băiatul de 5 ani din Sibiu e în viață și a fost găsit după trei zile

Băiețelul de 5 ani din județul Sibiu, dat dispărut luni după-amiază, a fost găsit în viață miercuri, 13 mai 2026, după aproape 48 de ore de căutări disperate. Micuțul, pe nume Toma Alexandru Zerestea, se îndepărtase de tatăl său în timp ce acesta repara un gard în apropierea unei ferme din extravilanul localității Sebeșu de … Citește mai mult - Accident grav pe Bulevardul Muncii. Victima este în stop cardio-respirator. FOTO

Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în zona Bulevardului Muncii, spre comuna Apahida. Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism și o autocisternă. În autoturism se află o victimă încarcerată, iar echipajele lucrează pentru extragerea acesteia. Totodată, nu sunt raportate scurgeri de combustibil din autocisternă. … Citește mai mult - Bărbat din Gherla ARESTAT după ce și-a bătut soția

BĂRBAT REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE (foto arhiva) La data de 10 mai a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 39 de ani, din municipiul Gherla, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul acesteia. … Citește mai mult
Skip to content











































Leave a Reply