Cursul BNR a crescut la 4,5290 lei/euro, nou nivel MAXIM al ultimelor şase luni

de clujazi

Moneda naţională a continuat să se deprecieze, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă de 4,5290 lei/euro, nou nivel maxim al ultimelor şase luni.

O rata de schimb superioară, de 4,5340 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 20 iunie 2013. Maximul anului trecut a fost de 4,5535 lei/euro, anunţat pe 7 iunie.

Banca centrală a publicat miercuri un curs de referinţă în scădere, la 4,4979 lei/euro.

Leul s-a apreciat iniţial miercuri, pe fondul relaxării politicii monetare a BNR, însă evoluţia a fost corectată în urma declaraţiilor guvernatorului băncii centrale.

Leul s-a depreciat accentuat şi faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar urcând la 3,3267 lei/dolar, atingând, astfel, cel mai ridicat nivel din 11 noiembrie. La data menţionată, cursul a fost acelaşi cu cel de joi.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.