Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta nu a sugerat în niciun moment demisia ministrului Radu Stroe, iar în momentul în care PNL va dori să schimbe din funcţie un ministru, o va face.
Întrebat de ce mai este încă în funcţie ministrul Radu Stroe, după tragicul accident de avion, în urma căruia au murit doi oameni, Antonescu a răspuns: “Pentru că asta a fost decizia primului-ministru”.
Despre declaraţia lui Radu Stroe potrivit căreia regretă faptul că această tragedie a avut loc în mandatul său, Antonescu a spus: “Cred că în astfel de moment, de asta e greu să fii ministru, demnitar, pentru că trebuie să înţelegi că orice declaraţie, orice cuvânt, orice expresie a chipului în asemenea moment de mare emoţie publică sunt importante. Dar asta nu este prima noastră problemă, ci funcţionarea instituţiilor şi respectarea procedurilor”, scrie Mediafax.