Sâmbătă seara, patrula de poliție din zona Lehliu, IPJ Călărași, a fost trimisă la un conflict între mai multe persoane care se amenințau cu acte de violență. Imediat ce au ajuns în zonă, au observat aproximativ 15 persoane, multe dintre ele în stare de ebrietate, care erau la un pas de o încăierare.
S-au dat jos din „autospeciala” de poliție pentru a documenta cauza conflictului iscat. Doar că, profitând de faptul că polițiștii erau în spatele mașinii de poliție, înconjurați de mai multe persoane, unul dintre protagoniști s-a urcat la volan și a plecat cu „autospeciala” de poliție aproximativ 300 de metri până când a fost oprit tot de polițiști. În acest sens, s-a întocmit dosar penal pentru „furt calificat” și „conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, pentru că, evident, temerarul avea la bord mai multe pahare de băuturi bahice.
Acum, pentru toți cei care au întrebat: „cum de este posibil așa ceva?!”, le spunem un detaliu foarte relevant, despre care instituția nu pomenește nimic. „Autospeciala” de poliție avea de aproximativ 3 luni probleme cu bateria, care nu se încărca în mers și polițiștii au ajuns de mai multe ori să ceară curent de la alți șoferi pentru a o porni. Mai mult, a fost sesizată și în scris instituția despre această defecțiune, însă fără să rezolve într-un fel problema. Iar polițiștii care foloseau în patrulare această mașină de poliție, de frică să nu rămână în câmp, pe teren și în alte locuri unde aveau spețe, lăsau motorul pornit.
A furat mașina polițiștilor chiar din fața lor! Agenții au rămas fără mașină
Oare cum era dacă polițistul ar fi oprit motorul „autospecialei” și conflictul cu cele 15 persoane ar fi degenerat și trebuiau să se retragă până primeau sprijin de la alte patrule? Oare cine răspundea în cazul în care am fi avut din nou polițiști vătămați sau chiar deposedați de armament, așa cum s-a mai întâmplat, doar pentru că nu puteau să părăsească incinta pentru că…nu pornea motorul „autospecialei”? Vă spunem noi singura variantă de răspuns, tot polițiștii din teren pentru că nu s-au „orientat” corespunzător.
PS: Chiar și după ce l-au oprit pe cel ce urcase la volanul „autospecialei”, când au intenționat să plece de la fața locului și să-l conducă la sediu pe autor, ghiciți ce…au pornit mașina cu ajutorul cablurilor „împrumutând” curent de la un cetățean din zonă!
- Moment istoric pentru sistemul sanitar clujean și din întreaga Transilvanie

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu ministrul sănătății, domnul Alexandru Rogobete, au susținut o conferință de presă sâmbătă, 7 noiembrie a.c., pe amplasamentul Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj, prilej cu care ministrul sănătății a anunțat faptul că proiectul de construire a Spitalului Monobloc urmează a fi finanțat cu cca. 200 de milioane de euro. În cursul săptămânii viitoare, Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, vor face o analiză detaliată a proiectelor mature, cum e și cazul celui de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, care nu dispun în prezent de finanțare, în vederea identificării … Citește mai mult - Școala Gimnazială din Izvorul Crișului, complet modernizată cu sprijinul Consiliului Județean

Primăria comunei Izvorul Crișului a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Kos Karoly” din localitatea de reședință a comunei. Investiția, în valoare totală de 550.000 lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj, din fondul de rezervă al forului administrativ județean. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În cursul acestei veri am aprobat două alocări succesive din fondul propriu de rezervă pentru executarea și completa finalizare a lucrărilor. Această școală a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, în profunzime, motiv pentru care putem spune că e acum de nerecunoscut, desigur, în sensul cel mai bun. … Citește mai mult - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj prezintă în premieră noile sisteme ABC și ILS CAT III – două investiții majore în modernizarea infrastructurii aeroportuare

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a organizat astăzi o conferință de presă dedicată prezentării a două proiecte importante de modernizare a infrastructurii aeroportuare: Sistemul Automat de Control la Frontieră (ABC – Automated Border Control) și Sistemul de Aterizare Instrumentală de categoria III (ILS CAT III). Conferința s-a desfășurat sub forma unui tur ghidat, în cadrul căruia a fost prezentată infrastructura aeroportuară modernizată, atât în Terminalul de Plecări, cât și în Terminalul de Sosiri. La eveniment a participat domnul Radu Rațiu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Sergio Colella – Președinte SITA Europa, domnul … Citește mai mult - Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea în premieră a zborurilor directe către BELGRAD operate de compania aeriană AIR SERBIA începând din luna mai 2027

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, anunță lansarea unei noi rute aeriene, care va conecta, în premieră Cluj-Napoca de capitala Serbiei, Belgrad, începând cu data de 31 mai 2027. Zborurile directe spre Belgrad vor fi operate de Air Serbia, compania aeriană națională a Serbiei, cu o frecvență de 4 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, joi, vineri și sâmbătă. Introducerea zborurilor directe spre Belgrad reprezintă un nou pas în diversificarea rețelei de destinații disponibile de pe Aeroportul Internațional Cluj, oferind pasagerilor oportunități suplimentare de călătorie atât către Serbia, cât și către numeroase … Citește mai mult - Accident zona VIVO. O mașină s-a răsturnat! FOTO

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din comuna Florești. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care s-a răsturnat. Forțele noastre desfășoară operațiuni de descarcerare pentru a extrage o femeie, care este conștientă și cooperantă. La fața locului au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. - Performanță remarcabilă: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj depășește pentru

a patra oară consecutiv pragul de 3.000.000 de pasageri Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, alături de Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky, marchează astăzi depășirea pragului de 3.000.000 de pasageri înregistrați în 2026 — un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an consecutiv și care confirmă evoluția constantă a traficului aerian și poziția aeroportului ca cel mai important aeroport regional al României. Evenimentul aniversar s-a desfășurat într-un cadru festiv, în prezența reprezentanților autorităților locale, partenerilor instituționali și a presei. Pasagerul cu numărul 3.000.000 a călătorit pe zborul H4278 pe ruta București – Otopeni – Cluj-Napoca, operat de HiSky, fiind … Citește mai mult - Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, reabilitat cu fonduri de la Consiliul Județean

Primăria comunei Bobâlna a demarat lucrări de reabilitare a Monumentului Răscoalei de la Bobâlna, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Cluj, din fondul propriu de rezervă. Lucrările constau în sablarea cu nisip a suprafeței monumentului și aplicarea unei soluții de hidrofobizare, în vederea protejării și conservării acestuia. Intervențiile urmăresc punerea în valoare a monumentului și asigurarea unor condiții adecvate pentru optima conservare a acestuia pe termen lung, în beneficiul comunității locale și al întregului areal. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Reabilitarea acestui monument cu o semnificație aparte pentru întreaga Transilvanie e un semn firesc de respect și o datorie … Citește mai mult









































Leave a Reply