Un tânăr, de 24 de ani, cercetat pentru pornografie infantilă, hărțuire și șantaj, a fost reținut, în urma unei percheziții domiciliare.
La data de 9 martie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar constituit pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, hărțuire și șantaj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în aplicare un mandat de aducere.
Vizat de comiterea faptelor este un tânăr, de 24 de ani, din Parva, iar din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în cursul anului 2022, după ce ar fi încheiat o relație de prietenie cu o minoră, în mod repetat, ar fi urmărit-o, ar fi amenințat-o și șantajat-o prin intermediul unor mesaje și apeluri telefonice.
Totodată, tânărul ar fi postat pe o rețea de socializare imagini sub forma unor filmări cu caracter sexual explicit, filmate de el, în care minora apare în ipostaze intime.
În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o cartelă telefonică, o tabletă, precum și medii de stocare.
În urma audierilor, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a tânărului de 24 de ani.
În cursul zilei de astăzi, 10 martie, acesta va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
- Se reia furnizarea apei potabile în trei sate din comuna Iara
- Vocile aviației internaționale, reunite la Cluj – Regional Air Transport Conference 2026
- Podul 3, “mijlocul Cheilor Turzii” a fost refăcut
- 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐟𝐚𝐜𝐞 î𝐧𝐜ă 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢ț𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞.
- Șofer de camion MORT la volan în Florești! Traficul este afectat! FOTO








































Leave a Reply