O creșă din Sălaj ”respinge” copiii românilor. Doar copiii maghiari primesc locuri

Mai mulți profesori care au ales să rămână deocamdată anonimi ne-au trimis la redacție o scrisoare în care reclamă faptul că la Crasna, comună majoritar maghiară, nu sunt locuri libere la creșă și grădiniță pentru copiii de naționalitate română.

Redăm, integral, problemele care ne-au fost semnalate, scrie graiulsălajului.ro

“În septembrie 2022 a fost inaugurat, cu mare fast, sediul creșei și grădiniței Crasna, jud. Sălaj – comună majoritar maghiară. Clădirea a fost construită cu fonduri de la Guvernul României, prin PNDL. Vreo 10 politicieni, inclusiv Kelemen Hunor, s-au înghesuit la tăierea panglicii. Toate bune și frumoase atunci, dar oare știe cineva că accesul copiilor români în acest imobil este limitat?

În cele 3 grupe de creșă sunt 28 copii maghiari, iar părinților români li s-a transmis că nu este niciun loc liber pentru copiii lor, și chiar dacă ar fi, îngrijitoarele vorbesc doar limba maghiară și nu s-ar putea înțelege cu micuții.

La grădiniță – aceeași poveste. Copiii români de toate vârstele sunt înghesuiți într-o grupă cu 25 locuri, iar restul – trimiși la plimbare prin alte comune. Nu mai sunt locuri, transmit sec Primăria Crasna și Liceul Tehnologic <Csereyi-Goga>. Însă aceleași instituții nu au depus vreo cerere la ISJ Sălaj pentru înființarea unei noi grupe cu predare în limba română.

Dar sunt suficiente locuri pentru ca preșcolarii maghiari să studieze în grupe individuale, în timp ce pentru copiii români din Crasna și Ratin sunt grupe cu regim simultan, cu efective peste pragul maxim de 20 de preșcolari prevăzut de Legea învățământului.

Din păcate, Crasna nu este singurul exemplu de discriminare a copiilor și, până la urmă, a educatorilor și profesorilor români.

Deși în Camăr sunt 4 copii vorbitori de limba română, Primăria și Școala Gimnazială nr. 1 nici nu s-au gândit să ceară ISJ o grupă pentru aceștia, motivând că educația preșcolară nu este obligatorie. De văzut dacă o vor cere anul acesta, când inclusiv grupa mijlocie devine obligatorie, potrivit legii.

Și de văzut dacă ISJ Sălaj va accepta o grupă la linia română cu 4 copii, pentru că atunci când vine vorba de clasele românești cu efective mici, taie și desființează pe capete (invocând finanțarea per capita), dar claselor maghiare le permite să funcționeze sub pragul minim.

Așa s-a ajuns la situația în care școli primare precum Păușa și Dolheni au clase românești în regim simultan cu peste 30 elevi, iar cea din Borla are clase maghiare în regim individual cu 7 și 9 elevi. La grădinițele din Halmășd și Letca sunt grupe cu 30 copii români iar la cea din Leșmir – o grupă de 4 copii maghiari, din care în realitate, doar 1 merge la activități. Practic, ISJ Sălaj girează pentru ca statul român să plătească o educație de tip particular pentru un copil maghiar, în timp ce zeci de alți copii români sunt obligați să facă naveta în alte localități, pentru a avea acces la educație.

Ne bucurăm că ISJ Sălaj are în atenție drepturile minorităților, însă ne-am dori să se asigure că și românii care sunt minoritari în unele zone beneficiază de aceleași drepturi.

Ne bucurăm că maghiarii din România au condițiile și posibilitatea să studieze în limba maternă în cele mai îndepărtate cătune, dar ne-am dori să recunoască asta, să nu mai atace cu orice ocazie statul roman și să ia în calcul că, pentru ca o astfel de clasă a lor să fie menținută în funcțiune, mai multe clase românești sunt comasate sau desființate, afectând elevi și profesori”, se arată în scrisoarea primită la redacție, semnată de “un grup de profesori români”.

  • Se reia furnizarea apei potabile în trei sate din comuna Iara
    Lucrările de reabilitare a infrastructurii de alimentare cu apă au fost finanțate din fondul de rezervă al Consiliului Județean Primăria comunei Iara a finalizat lucrările de decolmatare și reabilitare a barajului de retenție al apei potabile aferent cursului de apă de pe raza localității Iara, în urma producerii unor fenomene hidrometeorologice extreme în cursul acestei veri. Intervenția, în valoare totală de 62.000 de lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din fondul de rezervă al instituției, la solicitarea Primăriei Iara. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Apa potabilă este un serviciu esențial, iar atunci când apar situații de urgență … Citește mai mult
  • Vocile aviației internaționale, reunite la Cluj – Regional Air Transport Conference 2026
    Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a găzduit în data de 21 august 2026, cea de-a cincea ediție a conferinței regionale de aviație ,,2026 Regional Air Transport Conference” dedicată dezvoltării transportului aerian și consolidării conectivității regionale, în colaborare cu platforma ATN – Air Transport News, specializată în organizarea unor prestigioase conferințe de aviație, pe plan european. Evenimentul a reunit în cadrul unei conferințe de o zi desfășurate la aeroport, experți ai organizațiilor internaționale din domeniul aviației civile, autorităților aeronautice, aeroporturilor, companiilor aeriene, furnizorilor de servicii de navigație aeriană, instituțiilor europene, mediului academic și mediului de afaceri.Ediția aniversară din acest an a … Citește mai mult
  • Podul 3, “mijlocul Cheilor Turzii” a fost refăcut
    În cadrul lucrărilor de întreținere a traseelor turistice din județ, angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, au finalizat, vineri, 21 august, reparațiile la cel de-al treilea pod din Cheile Turzii. Astfel, infrastructura și calea de rulare din lemn ale podului au fost înlocuite cu structuri metalice, mult mai durabile și mai rezistente la acțiunile factorilor de mediu. În condițiile climatice specifice Defileului Cheilor Turzii, caracterizate în special printr-un nivel ridicat de umezeală, elementele din lemn ale podurilor necesită periodic lucrări de înlocuire parțială sau totală. Soluția adoptată pentru Podul 3 contribuie semnificativ … Citește mai mult
  • 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐟𝐚𝐜𝐞 î𝐧𝐜ă 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢ț𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞.
    Au fost achiziționate trei echipamente electrice, dintre care două pentru alimentarea cu apă potabilă și igienizarea aeronavelor și un ambulift pentru pasagerii cu mobilitate redusă. Noile echipamente: Pot deservi mai multe tipuri de aeronave, de la aeronave model ATR până la Boeing 787. Au o autonomie de 8 ore. Înălțimea maximă a platformei de serviciu este de 3 metri pentru echipamentele care asigură alimentarea cu apă și 5,5 metri pentru ambulift. Cele trei echipamente contribuie la reducerea emisiilor de carbon pe Aeroportul Internațional Cluj.
  • Șofer de camion MORT la volan în Florești! Traficul este afectat! FOTO
    Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Floresti au intervenit in aceasta dimineata, in colaborare cu un echipaj SMURD de terapie intensiva mobila, pentru acordarea asistentei medicale de urgenta unui sofer care a fost gasit in stop cardiorespirator, in cabina autocamionului, dupa ce acesta se oprise transversal, peste benzile de circulatie la iesire din localitatea Floresti inspre Gilau. Echipajele operative au actionat imediat pentru extragerea de urgenta a barbatului, in varsta de aproximativ 70 de ani, cat si pentru aplicarea de urgenta a manevrelor de resuscitare.Din pacate, in ciuda eforturilor depuse, semnalele vitale ale barbatului nu au mai revenit.
  • 𝐍𝐨𝐮 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐩𝐞 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐀𝐯𝐫𝐚𝐦 𝐈𝐚𝐧𝐜𝐮 𝐂𝐥𝐮𝐣
    S-a înregistrat 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮𝐦ă𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐞𝐫𝐨𝐧𝐚𝐯𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚𝐧 pe Aeroportul Internațional Cluj. În noaptea de sâmbătă 8 august spre duminică 9 august au fost parcate simultan 23 de aeronave: 4 aeronave pentru zboruri charter, 9 aeronave pentru zboruri regulate. 𝐒ă𝐩𝐭ă𝐦â𝐧𝐚 𝟑 – 𝟗 a𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐠𝐥𝐨𝐦𝐞𝐫𝐚𝐭ă 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 Aeroportului Internațional Cluj. Au fost înregistrați 91.393 de pasageri și 755 decolări și aterizări
  • DEER semnează un nou contract de finanțare pentru o investiție de peste 237 de milioane de lei în rețeaua electrică din Cluj-Napoca și Florești
    Circa 80.000 de utilizatori din municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești vor beneficia de modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice, a semnat, la 11 august 2026, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Mărire capacitate de distribuție și digitalizare RED în zona de vest a municipiului Cluj-Napoca și a localității Florești, județul Cluj”. Investiția este una dintre cele mai importante proiecte destinate modernizării și digitalizării infrastructurii de distribuție a energiei electrice din județul Cluj și va avea un impact direct asupra a aproximativ 80.000 … Citește mai mult
  • Consiliul Județean Cluj a demolat vechiul pod din localitatea Mica. Noul pod va fi construit pe același amplasament
    (foto arhiva) Consiliul Județean Cluj va construi, pe același amplasament, un pod nou pe drumul județean DJ 172F, la kilometrul 13+150, în localitatea Mica, după ce vechiul pod a fost demolat. Până la finalizarea noului pod, traficul rutier se va desfășura pe un pod provizoriu în lungime de 18,4 metri care dispune de o singură bandă de circulație cu o lățime de 3,5 metri și un trotuar pietonal cu o lățime de 1,5 metri. Traficul rutier se va desfășura alternativ pe cele două sensuri de circulație, accesul pe pod fiind coordonat cu semafoare instalate la ambele capete ale podului. De … Citește mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *