Soțul femeii ucise de CÂINI – ”Mi-e dor de tine Ana”. Mesaj SFÂȘIETOR!

Familia femeii ucise de câini în zona Lacul Morii din Capitală, solicită înțelegerea durerii lor. Soțul Anei Daraban a publicat un mesaj emoționant pe Facebook.

”Este un moment extrem de greu pentru familia Anei, pentru toţi prietenii şi cunoscuţii ei. Apreciem atenţia şi dorinţa de a mediatiza acest caz, însă, vă adresăm rugămintea de a ne înţelege durerea şi mai ales faptul că membrii familiei nu au puterea de a da, în aceste momente, declaraţii presei şi reprezentanţilor mass media. Din aceste motive, vă rugăm să ne respectaţi aceste momente îndurerate, de o deosebită încărcătură emoţională. Sperăm ca în viitorul cel mai apropiat să nu mai existe astfel de evenimente, cu pierderi de vieţi omeneşti, victime ale atacurilor canine, într-o societate civilizată, aliniată la valorile europene şi internaţionale cele mai înalte”, a transmis în numele familiei Anei Oros, Asociatia Initiativa pentru Responsabilitate Civica pentru Victimele Atacurilor Canine, care afirmă că i-a acordat consiliere femeii după primul atac al câinilor, din aprilie 2022.

Zoţul Anei Oros a postat pe Facebook un mesaj emoţionant: ”Mi-e dor de tine Ana ! Păşeşte în Lumina Lui ! Ne vom întâlni acolo mai târziu şi vom mai râde încă o dată cu toţii”. Ulterior, într-o altă postare, el a prezentat detaliile legate de ceremonia de înmormântare, care ar urma să aibă loc sâmbătă, în oraşul natal al Anei Oros, Baia Mare. ”Vă mulţumesc pentru înţelegere şi pentru compasiunea arătată Anei în decursul ultimelor zile”, afirmă bărbatul în finalul mesajului.

  • ARDE școala din Iara. Pompierii intervin cu 5 autospeciale!
    Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la școala din comuna Iara. Din primele date, în interior nu se aflau persoane, iar flăcările se manifestă la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Au fost trimise la fața locului cinci autospeciale de stingere, autoscara și un echipaj SMURD. foto arhiva
  • Festivalul „România cea Frumoasă” revine în septembrie, la Florești
    Festivalul „România cea Frumoasă” revine în perioada 4-6 septembrie 2026, în Parcul Poligon din Floreşti, județul Cluj. Ediția din acest an reunește nume mari ale muzicii românești, meşteri populari, ateliere pentru copii și tineri, activități dedicate familiei și o importantă componentă socială de prevenire a consumului de droguri. Organizat de Asociația „Spiritualitatea Strămoșească”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Floreşti, festivalul propune un program construit în jurul culturii, identității românești și implicării comunitare, sub mesajul: „România poate fi frumoasă fără dependenţe”.  Pe scena de la Florești vor urca artiști îndrăgiți, între care Mioara Velicu, Grupul Iza, Nicolae Furdui Iancu … Citește mai mult
  • Accident GRAV în centrul orașului. O femeie a rămas încarcerată
    *Intervenție la un accident rutier petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie 1989* Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în urmă cu puține momente, la un accident rutier petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Forțele noastre au găsit la fața locui un autoturism avatiat, iar în interior se afla o femeie, care nu a putut ieși singură afară, suferind multiple traumatisme. Din fericire, victima era conștientă și cooperantă, iar pompierii au extras-o în siguranță, folosind echipamentele din dotare. Femeia a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. Au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
  • FOTO. Accident la intrare în Gilău!
    Intervenție la un accident rutier petrecut la intrare în comuna Gilău Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit, în urmă cu puține momente, la un accident rutier petrecut la intrare în comuna Gilău, direcția spre Florești. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul era parcat. Nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat și două femei au fost evaluați la fața locului. În cele din urmă, aceștia au refuzat transportul la spital. Au intervenit echipajele de la Garda Gilău, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
  • Cum a murit băiețelul din Vultureni? Era cu tatăl în cimitir
    În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18:40, Secția 7 Poliție Rurală Gherla a fost sesizată cu privire la faptul că un minor de 12 ani ar fi suferit leziuni după ce o cruce funerară dintr-un cimitir din localitatea Vultureni ar fi căzut peste acesta, victima fiind găsită în stare de inconștiență. La fața locului s-au deplasat de îndată echipaje medicale ISU Cluj și polițiști pentru acordarea primului ajutor și efectuarea cercetărilor. Din primele verificări a reieșit că minorul se afla în cimitir împreună cu tatăl său pentru a curăța un mormânt. La un moment dat, acesta s-ar … Citește mai mult
  • TRAGEDIE. Un băiețel din Vultureni a MURIT strivit de o cruce
    Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca a intervenit, în urmă cu puține momente în localitatea Vultureni, unde un minor ar fi fost accidentat de o cruce. Ajunși la fața locului, medicul și paramedicii au găsit minorul în stop cardio-respirator. S-au aplicat imediat manevre de resuscitare, iar pentru a sprijini partea medicală, din dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost trimis și un elicopter SMURD. Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse, minorul de aproximativ 12 ani a fost declarat decedat.
  • Directorul general al Aeroportului Cluj, domnul David Ciceo a participat la ședința de Board a ACI EUROPE
    În calitate de membru, domnul David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj a participat la ședința Boardului ACI Europe care s-a desfășurat în 22 iunie 2026, la Praga, Cehia. Unul dintre subiectele principale de pe agenda ședinței a punctat aspecte legate de noua Strategie de Aviație pentru Europa. ACI Europe consideră necesar ca viitoarea strategie în domeniul aviației să repoziționeze conectivitatea aeriană ca o componentă esențială pe agenda UE. Membrii din forul de conducere al ACI Europe au susținut că aeroporturile trebuie recunoscute ca factori cheie ai ecosistemului aviației, iar viitoarea strategie trebuie să protejeze și să dezvolte conectivitatea, … Citește mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *