Elevii Şcolii de Poliţie încep un nou an, cu noi colegi, de la Poliţia Locală [FOTO – VIDEO]

de admin

În această dimineaţă, la sediul Şcolii de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca, a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2012-2013, care marchează cea de-a noua serie de viitori poliţişti. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat primarul Emil Boc, însă a fost notabilă absenţa chestorului Ioan Păcurar, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Au participat la festivitate cei 50 de elevi ai promoţiei 2012-2014, precum şi a doua serie de poliţişti locali care se instruiesc la şcoala clujeană de poliţie.

Prima serie de 25 de poliţişti locali, din municipiile Cluj-Napoca şi Turda, a urmat cursurile şcolii în perioada 2 aprilie – 29 iunie 2012, iar a doua serie (24 de cursanţi) este programată pentru perioada 1 octombrie – 21 decembrie 2012.

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Cristian Pintea, le-a indicat bobocilor, câteva din direcţiile pe care vor trebui să le urmeze în viitor, cu accent deosebit asupra implicării în comunitate.

Un mesaj încurajator a fost rostit şi din partea prefectului Clujului, Gheorghe Vuşcan, care nu a putut fi prezent la eveniment.

“E un an special pentru Poliţia Locală, în urma unui parteneriat pe îl avem cu Şcoala de Poliţie, care am observat că şi-a câştigat un prestigiu regional şi naţional. Anul trecut a devenit şi o şcoală europeană recunoscută, şi de ce nu, oricine are loc de mai bine în pregătirea profesională, iar în acest sens, Primăria este partener al Şcolii de Poliţie. Mă bucur că aceşti tineri au ales o carieră publică, o funcţie publică nu uşoară, care înseamnă multă rigurozitate, să lucrezi cu omul, şi nimic nu e mai greu decât să lucrezi cu omul, dar iată că dacă vor avea în minte cel puţin cele două condiţii: respect faţă de cel care te plăteşte, adică faţă de cetăţean, şi nimic nu e mai presus de lege, vor avea succes în carieră. Aici, la Cluj, au cadrul să se pregătească foarte bine, şi teoretic, şi practic “, a declarat Emil Boc.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.