Daniel Buda: respingerea deciziei ÎCCJ în cazul senatorului Diaconu, o decizie iresponsabilă a Senatului

de admin

Preşedintele Comisiei Juridice, de Disciplină şi Imunităţi, deputatul Daniel Buda, cataloghează drept iresponsabil votul Senatului României prin care s-a refuzat punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, un excelent actor de altfel, care, fiind declarat incompatibil, trebuia să piardă mandatul de parlamentar.

“Prin ignorarea cu desăvârşire a deciziilor ANI şi a ÎCCJ, Senatul României se descalifică atât în faţa cetăţenilor României cât şi în faţa Uniunii Europene. Prin atitudinea de sfidare a actului de justiţie, USL ne demonstrează încă o dată faptul că nu a învăţat nimic din greşelile comise în trecut şi că singurul obiectiv al acestui grup de interese este de a subordona justiţia în actul politic.

Mai mult decât atât, reprezentanţii puterii continuă jocul mizerabil în faţa partenerilor europeni, care nu cu mult timp în urmă i-au adresat premierului Victor Ponta un set de 11 solicitări, una dintre acestea fiind revocarea din Senat a parlamentarilor cu decizii definitive de incompatibilitate. Să nu uităm faptul că activitatea DNA, ANI, Parchetul General şi a ÎCCJ au fost apreciate în rapoartele pe justiție ale Comisiei Europene, în timp ce USL a fost criticată de către comunitatea occidentală pentru presiunile exercitate asupra justiției. Este regretabil faptul că, datorită acestor derapaje planificate ale USL, România va fi aspru sancţionată, atât în cadrul următorului raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare cât şi prin continuarea sistării unor segmente ale fondurilor europene, destinate ţării noastre. USL nu a putut accepta imaginea pozitivă a României în Uniunea Europeană, tocmai de aceea, toate sacrificiile făcute în acest sens de guvernul PDL sunt sistematic batjocorite.

Am încredere în faptul că, noua structură a parlamentului, care va fi confirmată cu ocazia alegerilor generale din 9 decembrie, va înceta să fie părtaşă la procesul de decredibilizare sistematică a ţării noastre în Europa”, se arată într-un comunicat de presă aparținând deputatului clujean.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.