Consiliul Judeţean Cluj acoperă o parte din frauda de la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest

de admin

După cum anunţam săptămâna trecută, reprezentanţii Consiliilor Judeţene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest s-au întâlnit, astăzi, la Cluj, pentru a stabili modul în care va fi acoperită suma fraudată de către una din contabilele ADR, reţinută după ce în complicitate cu soţul ei a falsificat ordine de plată în valoare de 1,8 milioane de euro, transferând banii în contul unei firme a familiei sale.

Frauda va fi acoperită din bugetele publice ale Consiliilor Judeţene care fac parte din această regiune de dezvoltare.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare, Claudiu Coşier, a declarat că “O organizatie ca Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, care a adus în cei aproape
14 ani de existenţă, aproape un miliard de euro prin investiţii şi alte proiecte în cele 6 judeţe ale Transilvaniei de Nord nu putea să fie afectată grav, pe termen lung, de faptele infracţionale ale unei persoane diabolice”.

“În contextul în care Consiliul de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în ciuda insistenţelor noastre datorate descoperirii acestor probleme, s-a constituit relativ târziu, noi, ADR Nord-Vest, la nivelul agenţiei, am luat deja măsuri, respectiv prin re-organizarea unor proiecte şi rationalizarea cheltuielilor materiale, pentru a pregăti adoptarea hotărârii de astăzi”, adaugă dânsul.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.