Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită clujenii la sărbătorirea Zilei Internaţionale a Poeziei.
În program este inclusă prezentarea antologiei Clujul poeţilor, apărută la editura Eikon, 2014 (Horia Bădescu), respectiv un recital de poezie susţinut de poeţi clujeni.
Evenimentul va avea loc miercuri, 19 martie 2014, ora 12,30, la Sediul Central, Calea Dorobanţilor nr. 104, Sala media, etaj VII.
Ziua Internațională a Poeziei, sărbătoare declarată de UNESCO din anul 1999, se sărbătoreşte pe data de 21 martie, drept recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. “Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Intrarea la eveniment este liberă.