Zilele limbii române, celebrate în premieră la Cluj – Foto

de clujazi

Asociaţia Inima Ardealului, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, au organizat o serie de evenimente care să marcheze celebrarea pentru prima dată a Zilei Limbii Române în Cluj, dar şi în România.Presa dezbatere2  

Vineri, 30 august, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, a avut loc o dezbatere culturală cu participarea ÎPS Mitropolit Andrei, a preşedintelui Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România Irina Petraş, şi a prof. univ dr. Ilie Rad, conducătorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Înaltpreasfinţia sa, Mitropolitul Andrei a vorbit despre limba română în context biblic, amintind un pasaj din Cartea Apocalipsei, unde se menţionează că la Judecata de Apoi fiecare neam cu limba proprie se va înfăţişa în faţa tronului de judecată. Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a recitat în cadrul conferinţei poezia Limba noastră e o comoară,  de Alexei Mateevici.

Presa 2Despre feminitatea limbii române şi spiritul contemplativ al românilor a vorbit doamna Irina Petraş. „Din cauza substantivelor feminine românul este contemplativ şi fiindcă limba este una feminină destul de uşor se adaptează la orice fel de greutăţi; românul ştie ce înseamnă, întristarea, tristeţea, supărarea, ştie ce înseamnă chiar şi naţionalizarea nedreaptă…”, a spus dânsa.

Ilie Rad, directorul Şcolii Doctorale de Ştiiţe ale Comunicării a vorbit despre importanţa scrierii şi vorbirii corecte a limbii române. Dânsul a atras atenţia asupra a două lucruri foarte importante. În primul rând, că e o falsă impresie că în mass-media se fac mai multe greşeli de scriere sau de vorbire decât înainte de ’89. „E şi firesc să ni se pară că sunt mai multe greşeli de exprimare în contextul în care avem foarte multe publicaţii şi televiziuni, iar din moment ce piaţa media s-a dezvoltat, e de înţeles că erorile de exprimare au crescut şi ele”. În ce priveşte scrierea limbii române, dl Ilie Rad a atras atenţia asupra importanţei scrierii cu diacritice, prezentând mai multe exemple când sensul unei propoziţii poate fi greşit înţeles prin eludarea diacriticelor.Presa 5

Sâmbătă, 31 august, cu începere de la ora 17,00, în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, a avut loc un concert susţinut de Corul bărbătesc din Finteuşul Mare. În repertoriul lor s-au regăsit cântece cu specific naţional, iar reprezentaţia a adunat sute de persoane aflate la plimbare în parc.

Festivalul Zilele Limbii Române se află la prima ediţie, iar Asociţia Inima Ardealului îşi propune ca în anii ce urmează să organizeze în continue acest festival.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.