Poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială efectuează, zilnic, verificări privind comerţul ambulant neautorizat desfăşurat pe domeniul public de pe str. Ploieşti şi str. Argeş, în imediata vecinătate a Complexului “Multiplex Leul”.
În urma verificării din data de 28.06.2013 a fost depistat un autovehicul staţionat pe str. Ploieşti, încărcat cu cireşe pentru care nu se deţineau acte de provenienţă, în vederea comercializării acestora pe domeniul public. Cele 2 persoane care comercializau ilegal cireşe au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 republicată (1.000 – 1.500 lei), procedându-se la confiscarea întregii cantităţi de marfă.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.