USL a pregătit decapitarea conducerii Cluj Arena

de clujazi

La ultima ședință a Consiliului Județean Cluj, din 31 octombrie, printre proiectele promovate se afla și schimbarea Consiliului de Administrație al societății CS Cluj Arena SA.

Astfel, noii membri ai Consiliului de Administrație, format din 9 persoane, pentru un mandat de 4 ani, sunt următorii: Andreica Marius, Cîmpan Sebastian, Ferdean Rareș Petru, Nati Ariton, Popa Gavrilaș Dorel, Radu Sporiș, Sferle Adrian Constantin, Somogyi Gyula, Florin Stamatian.

Practic, PDL-ul are doar 2 membri în acest Consiliu de Administrație. Evident că în acest moment, la orice ședință de CA, se poate introduce pe ordinea de zi un punct cu privire la schimbarea directorului institutiei, ținând cont că numirea sau revocarea directorului se face prin vot cu majoritate simplă, adică jumătate plus unul din membrii consiliului.

De la instalare, noua conducere a Consiliului Județean Cluj caută motiv pentru a-l schimba din funcție pe Radu Rațiu, actualul director al societății Cluj Arena.

Dânsul a fost acuzat de faptul că nu a încasat banii restanți de la “Universitatea” Cluj, dar în schimb era evident că trebuia să respecte un contract care prevedea penalități de întârziere, nu interzicerea accesului pe stadion al echipei.

De asemenea, a fost considerat responsabil pentru că nu s-au organizat destule evenimente care să aducă bani în visteria societății, de parcă în acest an de criză se pot organiza concerte ca și cel cu Roxette în fiecare lună.

Poate cea mai ciudată acuzație adusă managementului de la Cluj Arena a fost făcută de către consilierul județean al PSD-ului, Aurelia Cristea, care spunea că într-o vizită făcută pe stadion a observat infiltrații de apă din cauza ploilor. Practic, managerul este de vină pentru defecțiuni care trebuie reparate de constructor, prin garanție.

“Domnule președinte, permiteți-mi să intervin. Sunt constructor și în mod sigur știu că o astfel de sesizare trebuie făcută către constructor. Cred că acest stadion este încă în garanție, deci reparația va trebui să fie realizată de executant în perioada de garanție”, declara și consilierul județean Horațiu Catarig.

Practic, pentru orice se întâmplă sau nu, de vină sunt tot cei care trebuie “să fie”.

Reamintim că lider al consorțiului de constructori a fost SC ACI SA, societate cu un acționariat apropiat de actualul președinte al CJ, Horia Uioreanu. Deloc întâmplătoare a fost vizita efectuată în China, pe lângă primarii USL, prefectul Gheorghe Vușcan și președintele Horea Uioreanu, al unuia din patronii firmei SC ACI SA, în calitate de om de afaceri. Constatăm că este foarte ușor să se informeze constructorul pentru a remedia acesta problema apărută.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.