Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, felicită actuala conducere a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj pentru faptul că a reușit să finalizeze cu adevărat lucrările de construire a centurii Vâlcele Apahida.
„Faptul că această centură este, în sfârșit, finalizată, demonstrează că USL își ține promisiunile. Practic, începând de astăzi, centura municipiului Cluj-Napoca, pe traseul Vâlcele-Apahida, este finalizată. Nu mai vorbim de o <<centurică a centurii>>, așa cum s-a întâmplat cu lucrarea inaugurată cu fast în vechea guvernare, când premierul de atunci, domnul Emil Boc, a inaugurat o lucrare nefinalizată. Noi nu tăiem panglici la lucrări care nu sunt gata, noi chiar ne ținem de cuvânt și finalizăm proiectele”, precizează Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj și vicepreședinte al PNL.