Transport direct pana la AWAKE Festival

de Cristina

Cei care se temeau ca pentru a ajunge pe taramul de poveste al festivalului AWAKE trebuie sa strabata mari si tari, se pot linisti pentru ca drumul catre AWAKE este scurt, direct si plin de ajutoare, Balint Trans fiind unul dintre ele. Acesta va pune la dispozitia spectatorilor o linie directa de autobuze din Tirgu Mures catre lumea fantastica a festivalului si retur. Festivalul se desfasoara pe domeniul castelului Teleki din Gornesti, la doar 17 kilometri distanta de Tirgu Mures, drum foarte usor de parcurs si cu trenul, masina personala sau… cu bicicleta!

Domeniul castelului Teleki, gazda primei editii AWAKE, se afla pe Drumul National 15, intre Tirgu Mures si Reghin, drum care poate fi parcurs foarte usor si rapid in zilele de festival, publicul AWAKE avand la dispozitie mai multe optiuni pe partea de transport:

  1. Curse directe cu autobuzele AWAKE puse la dispozitie de Balint Trans care vor pleca spre festival in fiecare zi din weekendul 1-3 septembrie din centrul orasului Targu Mures, incepand cu ora 15:00. Acestea circula chiar pana la intrarea in festival si retur. Vor fi curse regulate cu o frecventa de aproximativ 20 de minute. In functie de cat de repede se vor umple autocarele, acestea isi vor mari frecventa. Autobuzele vor circula pana la 4:00 dimineata, deci si la plecare, spectatorii AWAKE pot alege aceeasi varianta de transport spre oras. Cursele se fac contra cost, un bilet de transport pentru un drum urmand sa coste 5 lei.

 

  1. Trenul. Exista mai multe trenuri CFR care pornesc din Tirgu Mures si opresc in Gornesti, unele dintre ele fiind disponibile chiar de la orele dupa-amiezii: 14:25 si 15:30, sau seara: 19:15, 22:50. Exista variante de tren si pentru retur, cei interesati de programul exact al acestora putand accesa site-ul CFR Calatori pentru detalii complete.

 

  1. Masina. Fie ca aleg sa vina cu masina personala, fie ca decid sa vina in gasca, aplicand principiul carpooling, toti cei interesati de transportul cu automobilul pot sta linistiti caci exista spatiu pentru parcare. Accesul in parcare va fi gratuit, insa de la masina pana la intrarea in festival va trebui parcursa o distanta de aproximativ 1 kilometru.

 

  1. Motor si Bicicleta. Fiind un drum scurt si foarte bine intretinut, traseul Tirgu Mures – Gornesti poate fi facut lejer si pe doua roti. Mai mult decat atat, Asociatia Unda Verde si Fundatia Comunitara Mures au pregatit un traseu cicloturistic intre Tirgu Mures si Gornesti, chiar pe malul Muresului, printr-un decor pitoresc, departe de traficul intens al masinilor de pe drumul national. Pe 1 septembrie, la ora 16:00, se va organiza o plecare in grup din oras, de pe Malul Raului Mures – “La 7 plopi”, catre festival, cat mai multi pasionati de biciclete fiind invitati sa se alature plutonului. Rasteluri pentru parcarea bicicletelor vor fi amenajate chiar la intrarea in festival.

 

AWAKE va avea loc in weekendul 1-3 septembrie, detalii despre ce se pregateste publicului pentru aceasta prima intalnire fiind disponibile pe site-ul festivalului, www.awakefestival.ro precum si pe pagina de facebook: www.facebook.com/AWAKEFestival.Ro. De la Cinema sub Pod, la Biblioteca in Padure, de la instalatii artistice de mari dimensiuni, la scena in copac, de la zone de relaxare la spatii de joaca, totul incepe sa prinda viata, pregatindu-se astfel unul dintre cele mai frumoase experiente de festival, in mijlocul naturii!

Abonamente mai sunt disponibile pe www.eventim.ro si in retelele afiliate. Acestea costa 185 de lei, sau 205 lei, cu camping inclus. Locurile in camping sunt limitate, asa ca cei interesati sunt rugati sa isi rezerve din timp spatiul pentru cort prin achizitionarea biletului aferent, sau a unui upgrate pentru corturi deja montate sau cazare in Glamping. Detalii pe site, sectiunea Accomodation.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.