Trăgea cu puşca la ţintă. Poliţia l-a auzit şi l-a lăsat fără permisul de armă

de clujazi

Poliţiştii au ridicat două arme de vânătoare, 82 cartuşe şi 27 tuburi cartuşe în urma efectuării unui control privind respectarea regimului armelor şi muniţiilor la domiciliul unui bărbat de 58 ani din comuna Beliş.Pusca 1

În fapt, la data de 17.01.2014, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Căpuşu-Mare au depistat un bărbat în timp ce făcea uz de armă la o ţintă improvizată, pe un teren din comuna Beliş.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat bărbatul şi au stabilit faptul că acesta deţine permis de armă, fiind vânător.

 În continuare, poliţiştii au efectuat un control la domiciliul acestuia, ocazie cu care au constatat nerespectarea normelor legale privind modul de păstrare şi deţinere a armelor şi muniţiilor, urmând ca bărbatul să fie sancţionat contravenţional conform legii în vigoare.

De asemenea, poliţiştii  au  ridicat, în vederea anulării, permisul de armă al bărbatului.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.