Liberalii clujeni sunt de părere că Emil Boc oferă cadou după cadou firmelor sale favorite, Brantner și Rosal, cărora le-a dat în stăpânire, încă din 2005, serviciul de salubritate și deszăpezire al orașului.
În 14 decembrie 2012, imediat după alegerile parlamentare, în pragul Crăciunului, edilul a aprobat majorarea cu 9,08% a tarifelor pentru activitățile de salubrizare și deszăpezire a străzilor. „Nu am nimic de reproșat și vă asigur că și-au făcut treaba”, spunea Emil Boc celor care contestau creșterea prețurilor.
“Pentru că a devenit prea bătător la ochi acest dar de Crăciun făcut din banii clujenilor, în mijlocul iernii, într-o zi în care străzile au devenit impracticabile imediat de cum a început să ningă, la 2 zile distanță, Primăria ne-a anunțat printr-un comunicat de presă că Primarul a amendat, tot în 14 decembrie, companiile Brantner și Rosal, întrucât acestea nu și-au făcut treaba. „Au fost aplicate în conformitate cu prevederile legale privind obligațiile contractuale ale operatorilor pentru străzile din urgențele II și III. În concordanță cu abaterile, compania Brantner a primit o amendă de 2.500 de lei, iar Rosal de 2.000 de lei”. Ba mai mult, domnul primar declara: „Aștept de la cei doi operatori să trateze cu seriozitate și străzile din urgența II și III pentru a crea condiții de siguranță în trafic și clujenilor care utilizează aceste căi de acces”. Evident amenzile au avut valoare simbolică și nu au fost decât praf în ochii presei care a taxat gestul primarului de a mări tarifele pentru serviciile de proastă calitate ale societăților de salubritate. Astfel, Emil Boc a reușit să inducă în eroare clujenii încă o dată prin dublu limbaj, artă pe care o stăpânește atât de bine.
Iar acum, pentru că se apropie sărbătorile pascale, Emil Boc vrea sa fie și Iepurașul de Paște al celor de la Brantner și Rosal, nu doar Moș Crăciun, drept urmare aceasta pregătește un cadou și mai frumos decât cel de Crăciun pentru firmele care i-au sponsorizat din greu partidul, și anume prelungirea contractului de deszăpezire și salubrizare stradală, cu încă patru ani de zile, adică fără licitație.
Întrucât în iarnă, clujenii de rând și mass-media au ripostat vehement la majorarea prețurilor, de data aceasta Emil Boc a plănuit să prostească contribuabilul clujean de rând printr-o metodă mai elaborată. Astfel, mâine, 9 aprilie, domnul Boc propune Consiliului Local realizarea unui studiu de oportunitate în vederea stabilirii modalității optime pentru clujeni de atribuire a serviciului de salubrizare stradală.
Avem de ales între metoda prelungirii contractuale cum cer societățile de salubritate și metoda licitației. Propunerea primarului este bizară întrucât este vizibil din dealul Feleacului că, în fiecare iarnă, cele două firme, Brantner și Rosal, sunt total depășite de situație. La primul strat de zăpadă orașul este paralizat, iar Emil Boc are nevoie de un studiu care să-l convingă de acest lucru. Astfel, domnul Boc ori trăiește în altă realitate decât clujenii de rând, ori ne crede proști și pregătește acest studiu pentru a justifica opțiunea de prelungire a contractului fără licitație”, se arată într-un comunicat de presă al TNL Cluj-Napoca.
Liberalii îi solicită primarului Emil Boc să renunțe la această șmecherie cu studiul de oportunitate pe care cheltuie inutil banii clujenilor și să organizeze o licitație pentru serviciul de salubrizare stradală și deszăpezire.
“Știm că domnul primar se teme de licitații, pentru că, fără domnul Apostu lângă el, există toate șansele ca cei mai buni ofertanți să câștige, iar firmele de casă ale PDL Cluj să rămână cu buza umflată, dar suntem siguri că domnul Boc a auzit că în arestul IPJ Cluj e mai rău ca și în fotoliul de primar”.