Senatorul clujean Alin Tișe consideră că Parlamentul s-a transformat, de ieri, în Marea Adunare Naţională din perioada comunistă.
„Puterea USL şi-a permis să voteze în ilegalitate bugetele pentru învăţământ, sănătate, dezvoltare. Puterea USL a respins, fără cvorum legal, toate amendamentele formulate de subsemnatul pentru clujeni, cu atentă lipsă de reacţie – ruşinoasă, a parlamenatrilor de Cluj. Un număr insuficient de 60 de parlamentari USL, la miezul nopţii, şi-au bătut joc de legea fundamentală a bugetului de stat, respingând pe bandă rulantă toate cererile de finanţare formulate de mine pentru Cluj şi clujeni”, declară Tișe.
Parlamentarul menționează că USL trebuie, de asemenea, să înceteze atitudinea arogantă la adresa românilor, în ciuda majorității de 65%, conferită prin alegeri.
„Cer parlamentarilor USL de Cluj să nu participe la aceasta hoţie şi să nu voteze acest buget care izolează Clujul şi pe clujeni. Cer parlamentarilor USL de Cluj ca acum, în ceasul al doisprezecelea, să se trezească şi să nu fure banii clujenilor ducându-i prin votul lor în alt judeţ. A sosit azi momentul adevărului pentru parlamentarii USL!”