TIMAF 2013 începe în curând, având cap de afiş concertul lui Edvin Marton la vioana Stradivarius

de clujazi

Transylvania International Music and Art Festival, ajuns deja la a treia ediție, va debuta mâine la Cluj Napoca. Seria de evenimente va fi deschisă de concertele Open Air care vor avea loc în Piața Unirii. Noile talente vor putea să se afirme în deschiderea unor artiști consacrați precum Vama, Șuie Paparude sau Direcția 5.

La sfârșitul festivalului, cel mai talentat concurent la oricare dintre cele 10 arte reprezentate va putea câștiga 3.000 $.

Capul de afiș al ediției din acest an a festivalului va fi concertul pe care Edvin Marton îl va susține pe scena Sălii Sporturilor pe 30 septembrie. Artistul îi va încânta pe cei prezenți cu acordurile unice ale viorii sale Stradivarius.

Clădirea Casino, Casa de Cultură a Studenților dar și mai multe restaurante, cafenele și diferite zone ale orașului vor deveni scene ale artelor plastice, arhitecturii, dansului, teatrului, literaturii, publicității, artei decorative și design-ului, artei stradale, muzicii, fotografiei, filmului sau gastronomiei.

Pe parcursul celor 17 zile, viitoarea Capitală a Tineretului va fi gazda unor evenimente culturale și artistice menite să educe și să dezvăluie publicului clujean farmecul culturii.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.