Târgul Produs de Cluj se deschide astăzi la Cluj-Napoca

de clujazi

Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj invită clujenii să participe în perioada 14-24 decembrie 2012, la cea de-a XIII-a ediţie a târgului organizat sub genericul “Produs de Cluj”. Manifestările “Târg de Crăciun – Produs de Cluj” vor avea loc în municipiul Cluj-Napoca, în parcarea Hipermarketului Cora, intrarea fiind liberă.

Deschiderea târgului va avea loc astăzi, 14 decembrie, la ora 17.00, cu un program artistic de colinde.

La târg vor participa peste 50 de expozanţi cu produse artizanale, icoane pe sticlă, produse din piele prelucrată, mici producători de brânzeturi/lactate, murături şi produse tradiţionale din carne. Totodată, în cadrul târgului, între orele 12.00 şi 20.00, vizitatorii vor putea degusta şi achiziţiona miere de albine, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, pâine de casă sau palaneţe, halva, prăjituri, ciocolată de casă, precum şi legume specifice din Râşca, Turda sau Deuşu. De asemenea, nu vor lipsi nici preparatele tradiţionale la grătar şi vinul fiert. Astfel, târgul constituie un bun prilej pentru micii producători şi pentru operatorii economici din industria alimentară să-şi prezinte în faţa publicului clujean, în prag de sărbători, ofertele.

Pe întreaga perioadă a târgului vor urca pe scenă şi vor încânta publicul vizitator grupuri de colindători ai Liceului de Artă Cluj, ai Şcolilor Populare de Artă din Cluj-Napoca şi Gherla, precum şi Ansamblurile Folclorice Rapsodia Someşană, Bucium şi Clubul Vedetelor.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.