Pe tot parcursul lunii iulie copiii cu vârste între 5 şi 14 ani sunt invitaţi să participe la cea de-a doua ediţie a taberei de vară multiculturală organizată de Transylvania College cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Profesori români şi străini au pregătit un program atractiv cu activităţi creative, sportive şi muzicale, având ca şi tematică tradiţiile a trei dintre oraşele înfrăţite cu municipiul Cluj-Napoca: Pecs, Dijon, Namur.
Deschiderea taberei multiculturale a avut loc azi, 1 iulie 2013, în prezenţa doamnei Emilia Botezan, şef Birou Relaţii şi Informaţii Externe al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Activităţile se desfăşoară între orele 9:00-17:00 în campusul Transylvania College din cartierul Gheorgheni, participanţilor oferindu-li-se trei mese pe zi, pregătite zilnic din ingrediente proaspete în bucătăria proprie a şcolii.
35 de copii se bucură deja de programele oferite, fiind foarte încântaţi de faptul că şi tabăra de vară urmează modelul “caselor” din şcolile britanice, implementat cu mult success la Transylvania College, de mai mulţi ani. Copiii sunt împărţiţi în trei echipe/case şi cu toţii trebuie să coopereze pentru a strânge cât mai multe puncte pentru casa din care fac parte, ceea ce asigură dezvoltarea şi întărirea spiritului de echipă. Copiii au totodată oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile de lider, fiecăruia oferindu-i-se ocazia să se implice în coordonarea diverselor activităţi tematice.
Săptămânal, un reprezentant al primariei le va vorbi copiilor despre oraşele înfrăţite, astfel încât aceştia să înţeleagă cât mai bine tradiţiile specifice zonelor prezentate. În fiecare serie a taberei de vară, un anumit număr de copii vor beneficia de gratuitate, datorită susţinerii financiare din partea Primăriei.