Sprijin financiar pentru persoanele disponibilizate din Jucu

de admin

Dacă acum câteva săptămâni vă anunţam că s-a avizat favorabil de Consiliul European cererea de acordarea a unui sprijin financiar pentru muncitorii disponibilizaţi de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu, iată că, după nici 1 lună de zile, plenul Parlamentului European a votat, cu majoritate de voturi, acest proiect legislativ. Reiterăm faptul că, sprijinul financiar privind reconversia profesională pentru cei aproximativ 3.300 de persoane disponibilizate în urma plecării firmei Nokia din judeţul Cluj precum şi a firmelor partenere este de circa 3 milioane de euro, bani care vor veni în judeţul Cluj.

“Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că, Guvernul condus de Emil Boc s-a preocupat îndeaproape de situaţia dificilă în care s-au aflat muncitorii disponibilizaţi de la Jucu, comparativ cu actualul guvern care, demonstrează în fiecare zi incompetenţa şi dezinteresul faţă de comunităţile locale din România. Aceasta este dovada clară a unei guvernări responsabile, cu oameni care au ştiut să îşi asume şi să îşi respecte angajamentele asumate în faţa oficialilor europeni, iar roadele eforturilor depuse, de multe ori contestate, acum îşi produc efectele în mai toate domeniile de activitate.

Cazul Nokia este un exemplu în acest sens şi vă asigurăm că nu singurul. Aceasta este deosebirea dintre instabilitatea provocată de USL în ultimele 6 luni de guvernare, preocupaţi fiind în mod constant de interesele de partid, şi o guvernare care a avut ca priorităţi strict agenda cetăţeanului. Ne-am fi dorit ca în ultimele 6 luni să asistăm şi din partea guvernării USL la un minim demers de promovare în cadrul instituţiilor europene, a unor proiecte asemănătoare, în favoarea cetăţenilor României”, se arată într-un comunicat al PDL Cluj.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.