Aflat în vizită de lucru la Centura Ocolitoare Cluj-Est a Municipiului Cluj-Napoca, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat că Guvernul Ponta a reuşit să plătească toate datoriile către compania Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, și că ambele părți au ajuns la un acord privind încetarea contractului.
“Din păcate Guvernul Boc ne-a lăsat o datorie de 650 milioane de euro. E foarte greu să faci lucruri mari când ai o astfel de datorie, dar vom încerca să rezolvăm toate problemele pe care le avem de soluţionat. În privinţa Bechtel ne aflăm în plină negociere. Le-am plătit o datorie de 5 milioane de euro şi urmează să ne punem de acord cu privire la despăgubirile pe care le cer pentru a fi dispuşi să renunţe la contractul de autostradă”, a declarat Şova.
Ministrul a menționat că și americanii doresc să renunțe la contract, urmând să fie stabilită prin negocieri valoarea totală a despăgubirilor pe care trebuie să le achite statul către Bechtel. “Dacă nu ne înțelegem, mergem la arbitraj”, a adăugat Șova.
Ministerul proiectelor de infrastructură va demara anul acesta un studiu de fezabilitate pentru a descoperi cele mai bune soluții de conectare a centurii ocolitoare de Autostrada Transilvania și totodată se dorește și finanţarea unui drum expres între Sebeş și Turda.