Şoferul beat care a accidentat mortal un biciclist şi a fugit de la locul faptei, reţinut de poliţişti

de clujazi

În 02.03.2014, poliţiştii au reţinut pentru 24 ore un bărbat de 34 ani, implicat într-un accident mortal de circulaţie, produs pe strada Splaiul Independenţei din Cluj-Napoca.

În fapt, la data de 02.03.2014, la ora 09,55, un bărbat de 34 ani, din Cluj-Napoca, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat), în timp ce conducea un autovehicul pe strada Splaiul Independenţei spre strada Plopilor din Cluj-Napoca, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune, a pătruns în intersecţie şi a accidentat mortal un bărbat de 73 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului, în timp ce se deplasa pe bicicletă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un alt autovehicul care circula din sens opus.

După producerea accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului cu autovehiculul implicat în accident.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Biroului Rutier, în jurul orei 10,20, conducătorul auto şi autovehiculul implicat în accident au fost indentificaţi.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, urmând ca bărbatul să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de arestare preventivă.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.