În această dimineaţă, la aeroportul internaţional “Avram Iancu” din Cluj a fost inaugurat noul sistem de acces spre terminale, care fluidizează traficul în zonă şi oferă siguranţă suplimentară pe drumul naţional.
Lucrările au fost realizate de compania UTI în decurs de şase luni, iar valoarea investiţiei a fost de 450.000 de euro. Totuşi, procedura birocratică pentru realizarea proiectului a fost demarată în urmă cu 2 ani.
“Vreau să felicit conducerea aeroportului pentru modul în care a urmărit investiţia şi pe cei de la UTI pentru modul în care au lucrat. Următorul pas în acest proiect este legat de tarifele pentru parcare din cadrul aeroportulu, care vor fi reanalizate într-o următoare şedinţă de Consiliu Judeţean. Investiţia inaugurată astăzi este o realizare foarte importantă, care contează foarte mult şi pentru pasageri, dar şi pentru angajaţii care lucrează la aeroport”, a declarat preşedinele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Astfel au fost asigurate 4 noi fluxuri de intrare şi 4 de ieşire din aeroport, cu aparate automate de plată pentru bani cash şi carduri bancare.
Potrivit directorului UTI, Gabriel Davidescu, în următoarele luni se va organiza la aeroport o parcare pe termen lung, cu tarife reduse.
Potrivit contractului de concesiune încheiat între companie şi aeroport, ar urma ca aici să fie amenajată şi o parcare supraterană, însă locurile de parcare existente au un grad de ocupare de 60%, iar investiţia nu este necesară deocamdată.
În cadrul aceluiaşi contract este prevăzută şi construirea unui hotel de lux la aeroport, însă aici mai există probleme juridice legate de radierea din Cartea Funciară a unor înscrisuri favorabile pentru AviaTrans, care deţinea terenul necesar realizării construcţiei. CJ a câştigat procesul împotriva AviaTrans la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În privinţa celorlalte investiţii realizate la aeroport, Consiliul Judeţean Cluj mai are de achitat 86 milioane de lei pentru noua pistă, până în martie 2015, la care se adaugă ultimele rate pentru realizarea terminalelor pentru pasageri.