Deși conflictul de la Mechel s-a mai domolit în urma achitării celor trei salarii compensatorii restante către muncitorii disponibilizați, sindicaliștii au reclamat, astăzi, la adresa prefectului Gheorghe Vușcan, continuarea minciunilor din partea conducerii noului acționar majoritar.
“Ieri, la adunarea acționarilor, ne așteptam să vină cineva din partea lor pentru a discuta cu ei. Din păcate, l-au delegat tot pe actualul director. Rușii ne-au anunțat că doresc relansarea activității la o secție de producție, însă între timp se vând active fără de care acest lucru nu se poate face”, au spus sindicaliștii.
Mai mult, Alin Stănescu, administratorul judiciar al Mechel, ar fi anunțat disponibilizarea a încă 190 de persoane din totalul celor 370 de angajați care mai activează la combinat.
Potrivit directorului AJOFM Cluj, Daniel Don, 44 de persoane disponibilizate de la Mechel au intrat în atenția companiei Bosch pentru angajare în urma târgului de locuri de muncă desfășurat recent la Cluj-Napoca.
Pentru șomerii din Câmpia Turzii se pregătește și organizarea unui curs de sudori, cu sprijinul AJOFM.
Până la această dată, din totalul muncitorilor disponibilizați de la Mechel, și-au găsit locuri de muncă circa 80 de persoane.