Scrutin PDL: între Blaga și Udrea

de clujazi

Udrea-Blaga-Alegerile din PDL au un câștigător din primul tur. Acesta este VASILE BLAGA, luptătorul politic numit buldogul politicii românești.

Vasile Blaga a fost ales cu 2344 de voturi, fiind urmat îndeaproape de Elena Udrea care a obținut 2014 din opțiunile de vot ale democrat-liberalilor. Tocmai diferența de doar câteva sute de voturi între cei doi, a făcut-o pe Udrea să nu își accepte înfrângerea și să conteste rezultatul votului.

Aripa reformistă, reprezentată de Monica Macovei, nu a reușit să se impună în fruntea partidului, rezultatul obținut de aceasta indicând mai degrabă o izolare a acestei opțiuni în cadrul partidului. Cele 209 voturi obținute de Macovei de la colegii de partid sunt indiciul clar că opțiunea reformistă este mai degrabă condamnată la a fi una de salon, adică să rămână doar la stadiul de idei îndrăznețe, fără șansă de a fi implementate în strategia de dezvoltare a PDL.

Încă nu putem preciza cu certitudine cine va conduce soarta Partidului Democrat-Liberal, însă dacă Elena Udrea ar reuși să schimbe rezultatul votului prin contestația depusă, aceasta ar deveni liderul opoziției din România. Practic, o asemenea modificare ar putea să îi deschidă drumul către o posibilă șefie de guvern sau nominalizare la alegerile prezidențiale de anul viitor.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.