Sancţiuni în valoare de peste 126.000 de lei acordate de poliţiştii clujeni în domeniul panificaţiei

de clujazi

Poliţiştii clujeni continuă activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, în cadrul acţiunii demarate în 1 septembrie a.c. la nivel naţional.

În perioada 21 – 26 septembrie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 155 controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 581 mijloace de transport.

A fost constatată o infracţiune la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Poliţiştii au aplicat 222 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990-republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 194 sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 126.450 lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 4.658 lei.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la o societate cu sediul în comuna Chinteni, judeţul Cluj, cu punct de lucru în municipiul Cluj-Napoca, ocazie cu care s-a constatat că se comercializau produse de panificaţie şi patiserie fără documente justificative a provenienţei.

În urma verificărilor efectuate, administratorul societăţii a fost sancţionat conform Legii 12/1990 cu amendă 20.000 lei şi confiscarea unei cantităţi de 425 produse de panificaţie şi patiserie, în valoare de 1.400 lei.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.