Salvamontiştii clujeni, ignoraţi şi opriţi din misiune de echipele de intervenţie deşi aveau la ei soluţia salvatoare

de admin

Salvamontiştii clujeni au fost ultimii anunţaţi de producerea tragicului eveniment aviatic din munţii Apuseni, au anunţat aceştia în cadrul unei conferinţe de presă. Mai mult, ei au fost opriţi din misiunea de căutare de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, pe motiv că “acolo sus sunt deja prea mulţi” deşi localnicii care au descoperit epava nu aveau la ei în dotare echipamentul necesar pentru transportarea răniţilor.

Abia după 2 ore salvamontiştii au reuşit să ajungă în zona Beliş, escortaţi de poliţie, unde oficialităţile deja îşi împachetau intervenţia, pornind spre Crucea Iancului.

“Am luat echipament adaptat situaţiei şi ne-am deplasat în Poia Horii, după informaţiile primite. Ne-am pus la dispoziţia ISU Cluj şi a domnului prefect şi am urmat strict informaţiile primite. S-au mai primit informaţii diferite, s-a spart echipa. Abia când am ajuns la Crucea Iancului, a doua locaţie care ni s-a indicat, am aflat că se coborau primele victime spre localitatea Horea. Am trecut de raza judeţului Cluj şi am colaborat cu ISU Alba, care ne-a spus că deja sunt prea mulţi acolo şi că blocăm drumul. Ultimul dintre noi a ajuns acasă la 5 dimineaţa”, a declarat Gheorghe Frăţilă, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Cluj.

Zona Ursoaia a fost prima arie de căutare comunicată de ISU, după care s-au primit informaţii contradictorii.

Salvamontistul clujean Roman Codrin a dorit să intre în contact cu dr Radu Zamfir, medicul aflat în stare de conştienţă, care a îngrijit restul victimelor, şi a reuşit acest lucru cu greu, prin intermediul serviciului de urgenţă 112.

“Am reuşit cu greu să fiu primit în conferinţa de intervenţie. Acolo vorbeau 50 de oameni în acelaşi timp, era Turnul Babel, în timp ce vocea doctorului Zamfir era redată cu un volum mai mare. Am ridicat tonul şi am cerut să vorbesc cu doctorul, moment în care s-a făcut linişte şi am reuşit să comunicăm. I-am cerut să ne trimită coordonatele avionului, însă aparatul era distrus. Apoi am observat că telefonul de la care vorbea, avea semnal bun, aşa că l-am întrebat dacă are un smartphone şi dacă are activat un sistem de localizare prin Google Maps. Mi-a confirmat că dispune de o hartă pe telefon, aşa că l-am rugat să descrie ce vede. Aşa ne-a spus că vede un drum judeţean şi linia de demarcaţie dintre judeţele Cluj şi Alba, care am văzut apoi că este puţin greşit trasată. Oricum, am reuşit să stabilesc o linie orizontală de căutare, mai aveam nevoie de un punct vertical. Victimele au fost descoperite pe linia trasată de noi, însă la faţa locului nimeni nu ne-a ascultat, am fost ca a cincea, roată la căruţă”, a declarat Roman Codrin.

Potrivit acestuia, răniţii puteau fi descoperiţi mult mai rapid dacă instituţiile publice luau în considerare şi informaţiile Salvamontului, dacă salvamontiştii erau anunţaţi mai din timp de producerea accidentului şi dacă exista o coordonare mai bună cu localnicii.

După ce victimele au fost descoperite, ISU Alba a blocat accesul echipei de salvamontişti spre locaţia epavei deşi ei aveau echipament omologat pentru salvare pe munte, nu cârpe, cum aveau localnicii.

“Avem oameni pregătiţi, paramedici, în echipă, un medic de la UPU Cluj”, a adăugat salvamontistul Vasile Cipcigan.

“Este totuşi şi vina noastră. N-am reuşit să ne impunem ca serviciu de ajutor în caz de urgenţă. Este o percepţie comună la nivel naţional, Salvamontul nu apare pe indexul de alarmare la 112, noi aflăm ultimii, nu suntem parte a celulei de criză domnului prefect. Este vina noastră pentru că nu am bătut cu mai multă forţă la nişte uşi”, a încheiat Gheorghe Frăţilă.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.