Potrivit tinerilor liberali, inaugurată cu mare fast acum două luni de zile, cu panglică, slujbă şi primar, noua sală de sport a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca este închisă pentru elevi.
Investiţia de 700.000 de euro pregătită pentru mii de tineri care se vor antrena într-o sală de sport modernă, dotată cu teren de handbal şi o tribună de 150 de locuri, stă nefolosită din cauza Primăriei, care tărăgănează procedurile de dare în folosinţă.
La momentul inaugurării, costructorul mai avea de făcut câteva lucrări mici şi mai era nevoie de mai multe acte pentru darea în folosinţă, lucruri care între timp au fost efectuate.
“O astfel de sală este extrem de benefică şi este justificată şi pe deasupra aduce şansa performanţei la Cluj, spunea primarul Emil Boc în discursul sforăitor de inaugurare, dar totuşi, după aproape două luni, nimeni nu a putut să o folosească. A fost utilizată doar de către primar în momentul inaugurării. În curând vine vacanţa de vară, iar pentru liceul care a obţinut zeci de medalii naţionale şi internaţionale de-a lungul anilor, nu rămâne decât amintirea zilei de 13 februarie, când primarul a tăiat o panglică şi s-a dat în stambă în sala de sport executând câteva aruncări de la 7 metri cu o minge de handbal. Pentru a nu ştiu câta oară Emil Boc se grăbeşte cu tăiatul panglicilor, ca să dea bine la ştirile de seară, iar după el nu rămân decât investiții parțial terminate cu o grămadă de probleme […] Din respect faţă de banul public şi faţă de clujeni îi cerem totodată edilului şef să se abţină de la inaugurări pripite care în cazul de faţă au dezamăgit atât de mulţi copii”, spun liberalii.
TNL Cluj-Napoca îi solicită lui Emil Boc să pună începând de saptămâna viitoare sala de sport la dispoziţia elevilor şi profesorilor Liceului cu Program Sportiv din Cluj-Napoca.