România, criticată de la Bruxelles pentru situația Justiției. Raportul MCV nu este pozitiv

de admin

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a dat citire unor puncte cuprinse în raportul MCV pe Justiție. Oficialii CE consideră că raportul nu este unul pozitiv, iar pentru intrarea în spațiul Schengen, România are nevoie de un asemenea calificativ.comisia europeana

Mark Gray a menționat că România trebuie să facă mai mult pentru respectarea legii și independenței Justiției.

Cu toate că raportorul a spus că respectul pentru Constituți și Curtea Constituțională a fost restabilit,  este urgentă și numirea unui nou procuror general și unui nou directorat în instituțiile anticorupție care să se bucure de sprijinul cetățenilor.

CE recomandă de asemenea și miniștrilor să o lase mai moale atunci când vine vorba de comentarea unor decizii ale Justiției.

În raport se arată că imunitatea parlamentarilor trebuie să fie ridicată automat în cazul parlamentarilor cercetați penal sau incompatibili, iar aceștia din urmă ar rebui să demisioneze din Parlament.

Totodată României îi lipsesc statisticile legate de confiscarea averilor ilicite, iar unor instituții mass-media li se permite prea ușor să hărțuiască instituții, inclusiv Justiția, la presiunea patronilor unor trusturi.

Un nou raport pe Justiție va fi redactat pentru România până la finalul anului.

Documentul prezentat nu este un raport neapărat legat de Schengen, ci un set de obiective pe care România trebuia să le îndplinească. În ciuda acestui lucru, pentru ca aderarea României la Schengen să fie aprobată de către partenerii din UE, avem nevoie de un raport pozitiv, care ar putea fi cel din decembrie. În cel mai bun caz, România poate intra în Schengen la finalul anului 2014.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.