Președintele României, Traian Băsescu, a anunțat, ieri, de la Bruxelles, că România a obținut în urma negocierilor, cea mai mare creștere de buget dintre țările UE, 18% în plus față de bugetul alocat țării noastre în exercițiul financiar 2007 – 2013.
Traian Băsescu a menționat că pentru intervalul 2014 – 2020, România va putea atrage fonduri europene în valoare de 40 miliarde de euro.
Potrivit lui Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, bugetul multianual al UE va fi în sumă de 960 miliarde de euro, care înseamnă un buget moderat.
Propunerea venită inițial din partea Comisiei Europene era de 1000 miliarde de euro, însă în urma negocierilor purtate între statele membre, suma a fost redusă.
În ciuda creșterii fondurilor alocate României, primul-ministru Victor Ponta a declarat că de fapt România nu a obținut nimic.