Riscul transmiterii HIV către copii este de doar 2% pentru femeile seropozitive

de admin

Circa 60 de medici ginecologi, neonatologi și infecționiști au luat parte astăzi la un seminar cu tema “Femei pentru o Acțiune Pozitivă: o abordare interdisciplinară”, pentru a continua colaborarea în asistarea medicală a gravidei, mamei și nou născutului.

Seminarul a fost organizat la Cluj-Napoca de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Clinica de Obstetrică-Ginecologie I, cu participarea fostului ministru Streinu-Cercel.

“În primul moment în care ni s-a propus organizarea dezbaterii am crezut că este ceva desuet, însă când am văzut că avem 11.000 de cazuri de HIV știute, declarate, dintre care 6.700 sunt cazuri înregistrate la persoanele între 20 și 29 de ani, mi-am dat seama că suntem în fața unei probleme serioase. Dacă împărțim matematic această cifră și luăm în considerare faptul că 50% sunt femei, rezultă peste 3.000 de femei tinere, în perioada fertilă, care au dorința de a face copii, și au HIV.

Rămâne ca populația să înțeleagă că nu e rușinos să-ți faci analizele pentru HIV, și chiar dacă ies pozitiv, tot nu e rușinos, pentru că se poate administra tratament, iar copiii pot să fie sănătoși”, a declarat prof dr Florin Stamatian.

În România, între 1989 și 2011 au existat în total 405 cazuri cu transmitere a virusului la copii, iar din 2011 s-au înregistrat 16 asemenea cazuri.

“Trebuie să continuăm ceea ce s-a făcut bine, să continuăm colaborarea interdisciplinară între medicul de familie, obstetrician și infecționist, să luăm în serios tot ce înseamnă sfat preconcepțional Dacă se decide păstrarea copilului, să-i dăm șansa să fie sănătos, să facem testarea HIV la sarcină, să administrăm corect tratamentul, pentru că dacă se face acest lucru, pot exista chiar șanse de 2% sau sub 2% ca fătul să fie sănătos”, a adăugat Stamatian.

Fostul ministru a declarat că aceste conferinţe vor fi extinse la nivelul tuturor celor 9 centre regionale din țară.

Medicii recomandă cu tărie efectuarea analizelor HIV, mai ales în condiţiile în care acestea sunt gratuite și obligatorii la naștere.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.