Reorganizarea scutului antirachetă și consecințele asupra României

de clujazi

rachetaStrategia Americii privind reorganizarea scutului antirachetă nu va afecta România, conform spuselor ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.

„Nu ştiu de unde s-a înţeles, am văzut unele dezbateri în presă, că programul şi parteneriatul între România şi Statele Unite privind Deveselu vor suferi modificări. Parteneriatul nostru pe programul scutului antirachetă merge în continuare’“, a spus Mircea Duşa, scrie Agerpres. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a declarat că niciun membru NATO nu i-a decizii pe cont propriu, ci îşi consultă partenerii înainte, cum s-a întâmplat şi în acest caz.

Decizia de a restructura planul privind scutul antirachetă, vine ca urmare a amenințărilor posibile din partea Coreei de Nord și a Iranului, dar și din lipsa de fonduri.

Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare pe 23 decembrie 2011. Acordul privind amplasarea în România a unor elemente ale scutului american antirachetă a fost semnat, la 13 septembrie 2011, la Washington, în timpul vizitei preşedintelui Traian Băsescu, la un an şi jumătate de la anunţul privind participarea României la acest proiect.

Foto : Reuters

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.